Ungaria a lansat un atac dur la adresa Alianței Nord-Atlantice în legătură cu războiul din Ucraina. Declarația a fost făcută de ministrul ungar de Externe într-un discurs la Budapesta.
Afirmații dure la adresa NATO
„În afara bulei transatlantice (n.r. NATO, din care Ungaria face parte), majoritatea covârșitoare are poziția pro-pace pe care o reprezentăm și noi.
Atâta timp cât această majoritate globală există, speranța că acest război poate fi încheiat cât mai curând posibil există și ea și se va ajunge la un acord care să garanteze pacea și securitatea în această regiune pe termen lung”, a declarat Peter Szijjarto luni la conferința „Pace și Securitate” de la Budapesta.
În plus, Peter Szijjarto a vorbit, luni, despre sfârșitul războiului din Ucraina, în discursul său pe o scenă în care erau proiectate hărți cu Ungaria Mare, ce conțin și regiuni din Ucraina.
De asemenea, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a fost întrebat de BBC, printre altele, despre războiul din Ucraina. Întrebat în primă fază despre cine ar vrea să iasă învingător în războiul dintre Rusia și Ucraina, Szijjarto a explicat că guvernul dorește ca războiul „să se termine cât mai curând posibil”, dar a refuzat să afirme fără echivoc că Ungaria dorește ca Ucraina să câștige.
Presat să răspundă dacă își dorește sau nu ca Ucraina să câștige acest război, ministrul ungar de Externe a răspuns doar spunând că „nu cred că există învingători în acest război”. „Există doar învinși în acest război, pentru că oamenii mor în acest război. Așa că a vorbi despre un învingător în acest context, mă tem că este inutil”.
Ministrul ungar, despre vizita sa la Moscova
Ulterior, Szijjarto a fost întrebat despre vizita sa Moscova de acum câteva zile, unde „au fost semnate noi contracte de gaz, petrol și energie nucleară, care nu vor face decât să le adâncească dependența de Rusia”.
Potrivit oficialului ungar însă, „nu am încheiat niciun contract nou, deoarece am semnat acordul nostru privind energia nucleară în 2014, adică acum 9 ani. Ultimul contract pe termen lung pentru gaz a fost semnat în 2021, în urmă cu aproape doi ani. Avem, de asemenea, un contract pe termen lung pentru petrol pe care l-am semnat cu mulți ani în urmă. Nu există acorduri noi”.
Ministrul ungar a refuzat să recunoască încheierea unor noi contracte, în ciuda faptului că în timpul călătoriei sale de acum o săptămână a avut discuții și cu Alexander Novak, vicepremierul pentru energie și Alexei Likhachev, directorul general al companiei de energie nucleară Rosatom.
În plus, părțile au anunțat că au convenit să modifice contractul de construcție și finanțare pentru proiectul Paks, iar Szijjarto însuși a oficializat în aceeași zi, în cadrul unei conferințe de presă, că guvernul ungar a încheiat și un nou acord privind gazele naturale cu Rusia, respectiv Gazprom.
Peter Szijjarto a vorbit despre acest subiect cerând tuturor „să nu răspândească știri false, pentru că nu este corect”, potrivit Euronews.