Ministrul Sportului, Eduard Novak, nu consideră o problemă intonarea Imnului Ținutului Secuiesc în cadrul competițiilor sportive din România. Acesta a fost chestionat la o conferință de presă cum comentează faptul că la unele evenimente sportive din România se intonează Imnul Ținutului Secuiesc.

Răspunsul oferit de Eduard Novak poate fi considerat de-a dreptul revoltător. Iată ce a declarat reprezentantul Guvernului României.

„Domnul meu, e o regiune (n.r. – Ținutul Secuiesc) unde majoritar se vorbește în limba maghiară, e tradiția noastră, nu deranjăm pe nimeni cu nimic. E foarte normal să se cânte Imnul Ținutului Secuiesc, este respectat și prin Constituție și e tradiția noastră”, a spus acesta, citat de gsp.ro.

Intonarea Imnului Ținutului Secuiesc a devenit o obișnuință la competițiile sportive din România

Trebuie spus că a devenit deja o obișnuință ca la competițiile sportive din România în care sunt implicați reprezentanți ai Ținutului Secuiesc să se intoneze poemul scris în anul 1921 de Gyorgy Csanady. Aceste momente au creat și controverse.

Sursa citată a amintit că, în septembrie, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a îngenuncheat alături de jucătorii clubului de hochei Miercurea Ciuc la intonarea Imnului Ținutului Secuiesc. Evenimentul a avut loc la meciul de hochei din Cupa României, câștigată de Sport Club Miercurea Ciuc în fața celor de la Steaua cu 5-0.

Pe gheața patinoarului „Vakar Lajos” din Miercurea Ciuc există un obicei ca jucătorii să îngenuncheze în momentul în care suporterii harghiteni intonează imnul Ținutului Secuiesc.

Moment scandalos la un meci de hochei

În mai, tot la hochei, a avut loc un moment scandalos, de această dată la o competiție internațională. Naționala masculină a României, alcătuită în mare parte din hocheiști români de etnie maghiară, au cântat, alături de naționala Ungariei, Imnul Ținutului Secuiesc la Campionatul Mondial din Slovenia!

Tot în mai, dar la fotbal, după finala Cupei României U19, Csikszereda – Sepsi 1-0, fotbaliștii celor două formații s-au aliniat în fața galeriei, au intonat Imnul Ținutului Secuiesc și au fluturat drapelul regiunii.

Așa-numitul Ținut Secuiesc este un teritoriu format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, județele cu cele mai mari procentaje de populație de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureș (38,1%).

Etnicii maghiari din Ținutul Secuiesc militează pentru o autonomie sporită față de celelalte provincii, iar autoritățile centrale, de la București, consideră că pretențiile sunt anticonstituționale și nu iau considerare niciun proiect de autonomie teritorială pe baze etnice.