Guvernul ungar a discutat interzicerea acestui tip de construcţii la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţional al capitalei.
Potrivit şefului de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, urmează să fie interzise construcţiile noi mai înalte de 90 de metri, iar în privinţa imobilelor cu o înălţime între 65 şi 90 de metri decizia urmează să fie luată de autorităţi, în funcţie de fiecare caz, transmite MTI.
Interdicţia nu va afecta construirea unui nou sediu de 120 metri înălţime pentru compania de petrol şi gaz MOL, în sudul Budapestei, construcţia fiind deja aprobată, a precizat Gulyas.
CITITI SI Se construiesc opt turnuri de birouri de peste 12 etaje
Acesta a menţionat că prealabil deciziei au fost purtate discuţii cu MOL, OTP Bank şi Richter – toate companii ungare cu un important profil internaţional – cu privire la eventuala construire de zgârie-nori ca sedii, dar MOL a fost singura care a dorit să profite de oportunitate.
În România, dezvoltatorii imobiliari au prins curaj şi au început să construiască din nou turnuri de birouri. Grecul Ioannis Papalekas, AFI Europe, S Immo, CA Immo şi antreprenorul belgian Yves Weerts, printre alţii, au pregătit circa 300 mil. euro pentru construcţia a cinci proiecte care includ clădiri cu o înălţime de peste 12 etaje.