Viktor Orban pune piciorul în prag. Vrea măsuri restrictive
Luni, premierul ungar Viktor Orban a anunțat că, în timpul semestrului cât Ungaria deține președinția rotativă a Consiliului UE, va propune celorlalți parteneri măsurile restrictive pe care le aplică deja în țara sa pentru a combate imigrația ilegală.
Orban a preluat președinția pentru următoarele 6 luni, prin rotație, în cadrul Consiliului UE.
„Preşedinţia ungară (a UE) poate face propuneri pentru a opri imigraţia ilegală, dar liderii UE vor fi cei care vor decide împreună”, a explicat pentru televiziunea publică premierul Orban, care a preluat luni la Bruxelles, de la omologul său, premierul belgianul Alexander De Croo, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, informează EFE.
Orban a criticat pactul privind migrația convenit de statele membre ale UE, inclusiv Ungaria, considerând că acesta nu funcționează și că statele membre trebuie să găsească o soluție eficientă.
Într-o declarație, șeful guvernului de la Budapesta a afirmat că Ungaria nu ar trebui să fie sancționată pentru politica sa de imigrație, ci ar trebui să își asume măsurile, făcând o referire directă la criticile și amenzile impuse de Comisia Europeană și de Curtea de Justiție a UE pentru restricțiile impuse, care au făcut solicitarea de azil practic imposibilă în țara sa.
Președinția ungară va contribui pozitiv
Orban a subliniat că prin aplicarea politicilor de imigrație ale Ungariei, multe aspecte ar fi simplificate. El a mai adăugat că președinția ungară va contribui pozitiv la Europa prin abordarea deschisă a celor mai dificile probleme, fără a încerca să influențeze deciziile altora.
„Cea mai mare oportunitate pentru Ungaria în timpul preşedinţiei sale de şase luni va fi să aducă Europa mai aproape de pace”, a adăugat şeful guvernului ungar, referindu-se la pledoaria sa în sensul organizării unor negocieri de încetare a focului în războiul provocat de invazia rusă asupra Ucrainei.
Recunoaște că este aliat al Moscovei
Orban a opinat că europenii doresc pace și a subliniat rolul său ca principal aliat al Moscovei în cadrul UE, potrivit EFE.
El a afirmat că „cea mai mare problemă a Europei în prezent este conflictul dintre Ucraina și Rusia” și a sugerat că Europa ar trebui să se pregătească pentru începerea negocierilor între Moscova și Washington în cazul în care republicanul Donald Trump câștigă alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Orban este cunoscut ca un aliat al lui Trump, iar președinția ungară a UE și-a adoptat motto-ul „Make Europe Great Again”, inspirat de sloganul fostului președinte american în campania sa electorală din 2016.
În plus, Orban a avertizat că UE se află pe punctul de a intra într-un război comercial cu marile țări estice, cum ar fi China, pe care consideră că Uniunea îl va pierde. În calitate de președinte rotativ al UE, Ungaria va încerca să evite acest scenariu prin intermediul unui pact de competitivitate, a mai adăugat Orban.
„Uniunea Europeană este pe cale să intre într-un război comercial cu Estul, în care nu poate decât să piardă. Avem nevoie aici nu de izolaţionism, ci de o consolidare a relaţiilor şi un comerţ mai viguros”, a insistat premierul ungar, care a adăugat că una dintre posibilele surse de conflict cu ţări precum China ar putea fi măsurile comunitare, precum impozitele extraordinare aplicate maşinilor electrice care provin din China.
Un pact de competitivitate, o prioritate
Premierul ungar a subliniat că a purtat discuții cu marii producători europeni de automobile, care „nu doresc această măsură deloc, pentru că, dacă producătorii chinezi vor riposta, Europa va suferi pierderi mult mai mari”.
Din acest motiv, una dintre prioritățile președinției ungare, care se va încheia la 31 decembrie, va fi să realizeze un pact de competitivitate. Ministrul pentru Afaceri Europene al Ungariei, Janos Boka, a confirmat duminică, într-o intervenție la radio publicul Kossuth, că președinția ungară „își va concentra atenția politică asupra acestui aspect și va identifica domeniile în care se pot lua decizii pentru consolidarea competitivității”.
Celelalte șase priorități stabilite de guvernul lui Orban pentru mandatul său în fruntea UE includ apărarea comună și protecția frontierelor externe, promovarea extinderii Uniunii Europene, sprijinirea politicii de coeziune, agricultura și abordarea problemelor demografice.