Momente tensionate după ce președintele Ungariei a vizitat România: „I-am spus că acesta este pământ românesc”
Așadar, președintele Ungariei, Katalin Novak, a participat la dezvăluirea statuii principelui transilvănean Gabriel Bethlen, care este amplasat în apropierea universității 1 Decembrie 1918. La scurt timp după moment, senatorul Călin Matieș i-a oferit acesteia un buchet de flori și o cocardă cu tricolorul României.
„Este vorba de integritatea națională. În mijlocul cetății putea să fie Avram Iancu. I-am spus doamnei președinte că acesta este pământ românesc și va rămâne în vecii vecilor pământ românesc.
Anul acesta comemorăm 150 de ani de la moartea eroului național, Avram Iancu, iar în fața universității 1 Decembrie 1918 punem statuia unui principe maghiar.
În loc să punem statuia unui erou național, al lui Horia, Cloșca și Crișan care au pătimit în cetatea asta. Putea așezată oriunde în cetate, dar nu aici. Nu aici în fața Universității, nu aici de-a dreapta lui Mihai Viteazu”, a spus senatorul social-democrat Călin Matieș.
Katalin Novak a preluat oficial atribuțiile de președinte al Ungariei în ziua de 10 mai
Amintim că Katalin Novak a preluat președinția Ungariei de la Janos Ader în ziua de 10 mai. Menționăm faptul că pentru Ungaria a fost un moment istoric, fiind pentru prima oară când o femeie ocupă funcția de președinte al țării.
Katalin Novak a fost aleasă de parlamentul ungar ca președinte al țării în data de 10 martie, însă jurământul îl va depune de abia sâmbătă, 14 mai. Totodată, ea este al şaselea şef al statului ungar de după schimbarea sistemului politic în 1989-1990.
Potrivit sursei citate, Katalin Novak a fost întâmpinată de Janos Ader la intrarea în Palatul Sandor din Budapesta. Ulterior, acesta i-a prezentat birourile şi reşedinţa prezidenţiale, iar cei doi şi-au făcut apariţia la balconul clădirii prezidențiale, relatează MTI.
Spre deosebire de alte țări, în Ungaria, preşedintele are în general un rol ceremonial. Mai exact, Constituția ungară prevede că președintele exprimă unitatea ţării, protejează funcțiile democratice ale statului şi este comandantul suprem al forţelor armate.
Preşedintele, în Ungaria, este ales de forul legislativ pentru o perioadă de cinci ani şi nu poate deţine mai mult de două mandate, la fel ca și în România.
În ceea ce o privește pe Katalin Novak, noul președinte al Ungariei are 44 de ani și este un susținător loial al premierului populist Viktor Orban. Anterior, aceasta a ocupat funcția de ministru al Tineretului și Familiei al Ungariei, notează Euro News.