Probleme mari pentru România. Țara noastră este pur și simplu sabotată de către vecini. Ungaria este cea care ne dă marea lovitură.
Ungaria, dar și Austria au făcut front comun împotriva gazoductului BRUA. Astfel, interesele României sunt grav afectate, spun surse apropiate discuţiilor, citate de adevarul.ro.
Procedurile derulate luna trecută pentru rezervarea de capacitate pentru determinarea rentabilităţii economice a proiectului prelungirii conductei internaţionale de transport de gaze naturale BRUA din Ungaria până în Austria au fost finalizate cu un eşec total. Astfel, niciun furnizor sau trader nu a rezervat vreun metru cub la licitaţia organizată de transportatorii de gaze din cele două ţări, FGSZ şi Gas Connect.
Operațiunea a fost organizată în urma unei decizii executorii în acest sens a Agenţiei de Cooperare a Reglementatorilor din domeniul Energiei (ACER) din Europa de anul trecut, pe care transportatorul de gaze maghiar a atacat-o între timp la Tribunalul UE.
În aprilie anul trecut, cei de la ACER au dispus un test economic în vederea stabilirii viabilităţii proiectului BRUA pe segmentul său ungaro-austriac, decizie rămasă definitivă în august anul trecut. Testul a fost efectuat luna aceasta şi s-a încheiat fără nici un fel de rezervare de capacitate, finalizându-se cu o decizie finală de investiţie negativă.
FGSZ a atacat decizia ACER care a impus efectuarea testului la Tribunalul UE. Procesul este acum pe rol.
România a avut mari probleme create de partea ungară, de la declaraţii oficiale, precum cele ale premierului ungar Viktor Orban din urmă cu doi ani, până la acţiuni făţişe de scoatere a României din proiect. „Sunt circa şapte ani de când ruşii, bulgarii, sârbii, ungurii şi austriecii au început să implementeze South Stream, botezat la un moment dat «Culoarul Nordic Bulgar, apoi Balcan Stream, iar mai nou TurkStream, totul cu ajutorul unor înalţi oficiali europeni”, spun surse avizate din interior.
Această „cooperativă de state” a pus la cale investigarea Transgaz de către Comisia Europeană, fără nicio fundamentare, fără niciun motiv temeinic de încălcare a legislaţiei europene, ci doar pentru că încurca planurile altor state, mai spun aceleași surse.
„A fost cu totul o înscenare macabră declanşată împotriva Transgaz care a avut şi susţinători de la Bucuresti, unii inconştienţi alţii cu slujba. Când România va investi suficient şi în gazele din Marea Neagră, abia atunci va putea juca mai activ pe pieţele din regiune. Deocamdată, România nu mai poate fi ocolită uşor de tranzitul din regiune odată ce BRUA e gata”, au spus sursele citate.
În următorii ani, importanţa gazelor din Marea Neagră se va reduce treptat.