Decizie radicală a Guvernului de la Budapesta, care va avea impact şi asupra României, în regiunea Transilvaniei.
Ungaria a oprit toate investiţiile transfrontaliere pentru o perioadă de doi ani
Mai exact, Executivul condus de premierul Viktor Orban a decis să nu mai întreprindă noi investiţii în afara graniţelor Ungariei, în regiunile locuite de etnicii maghiari, cum este şi cazul Transilvaniei.
Această decizie este valabilă pentru următorii doi ani, notează agenţia de presă MTI.
Guvernul Ungariei a motivat oprirea de noi investiţii prin faptul că trebuie să se concentreze acum pe finalizarea celor care au fost deja începute.
Agenţia de presă din Ungaria îl citează pe Árpád Antal, primarul din Sfântu Gheorghe, care a amintit o declarație dată chiar de premierul Viktor Orban în celebrul său discurs susţinut în România, la Băile Tușnad.
În mod sigur, decizia luată la Budapesta are legătură şi cu situaţia dificilă din punct de vedere economic pentru ţara vecină. Ungaria se confruntă cu o penurie de carburanți, cu o inflație în creştere și cu o monedă tot mai slabă.
Lovitură grea pentru un proiect impresionant ce urma să prindă viaţă în Sfântu Gheorghe
Reamintim că Primăria Sfântu Gheorghe avea de gând să contruiască în oraş un centru cultural şi pentru tineret. Proiectul beneficia de sprijinul Consiliului Judeţean Covasna şi al Fundaţiei Sapientia, care beneficiază de sprijinul financiar al Ungariei.
După decizia luată de premierul Viktor Orban, dar şi după ce asocierea dintre autoritățile locale și Fundaţia Sapienti” a fost anulată de Curtea de Apel Braşov, primarul Árpád Antal anunţă că locuitorii din Sfântu Gheorghe vor beneficia, în loc de centrul cultural, de o parcare pe aceeaşi locaţie.
Edilul a declarat că în iarna acestui an va putea începe demolarea imobilelor de pe terenuri, însă deocamdată, pe zona eliberată va fi amenajată o parcare, scriu jurnaliştii de la „Háromszék”, potrivit Hirado.hu.
Planul iniţial vorbea despre unul dintre cele mai moderne centre culturale şi pentru tineret din România, cu două teatre, o bibliotecă, un centru de artă și o sală de concerte.
Între 2017 și 2021, Guvernul condus de Viktor Orban a finanțat cu peste 70 de milioane de euro Fundația Sapientia, care are ca prim scop funcționarea unei universități particulare maghiare independente în România.