Ungurii ne-au luat fața. Ungaria atrage super bogații lumii ca un magnet. Iată de ce

Ungaria

SURSA FOTO: Facebook, Orban Viktor

Ungaria a dat lovitura. Ultrabogații vor să obțină vize de aur și pașapoarte de aur. Oamenii foarte bogați se pot muta în toată lumea. Unii au nevoi de relocare pentru că se află într-o țară în care viețile le sunt în pericol, iar pentru alții este mai degrabă o decizie a stilului de viață. Își doresc mobilitate pentru a merge în mai multe țări din întreaga lume.

De aceea, recurg adesea, la sfaturile experților, la așa numitele vize de aur și pașapoarte de aur. Mai exact, programe guvernamentale care oferă investitorilor străini drepturi de ședere sau cetățenie, scrie Businessinsider.

Cel mai des, oamenii care trăiau în Est doreau să se mute în Vest. Dar în ultimii ani, migrația a avut loc în toate direcțiile. În timpul pandemiei de COVID-19, mulți investitori americani nu au putut intra în Europa, așa că acum caută programe de rezidență în țările europene.

După alegerile din acest an din Franța și Marea Britanie, există milionari din aceste țări care vor să se mute în alte colțuri ale lumii.

Iată primele cinci țări în care mulți super bogați sunt interesați să se mute:

Ungaria

În 2013, Ungaria a lansat un program de acordare a cetățeniei în schimbul investiției în obligațiuni de stat, cu promisiunea rambursării după cinci ani.

Programul a fost relansat anul acesta, cu un accent suplimentar pe investițiile imobiliare. Asta presupune un card de rezidență care poate fi reînnoit după 10 ani.

Ungaria oferă un stil de viață european, este o țară sigură și oferă oportunități uriașe de a investi în imobiliare.

Spre deosebire de țări precum Portugalia și Spania, care doresc să desființeze sau să redirecționeze fondurile în afara sectorului imobiliar, Ungaria încurajează oamenii să investească în imobiliare.

Proprietatea este relativ ieftină, creând numeroase oportunități pentru investitori. Ungaria are și un ecosistem politic stabil. Guvernele nu s-au schimbat la fel de rapid ca în Grecia sau Italia.

Grecia

Programul Greciei prevedea o investiție minimă de 250.000 de euro în imobiliare, însă, recent, guvernul a anunțat că va crește suma la 400.000 de euro. Aceasta a intrat în vigoare la începutul lunii septembrie.

Există o creștere a numărului de clienți care solicită vize în Grecia, iar cererile nu vor încetini. Accesul facil la orașele, plajele și cultura Greciei nu își vor pierde niciodată atractivitatea, indiferent de prețuri.

Grecia este o destinație turistică populară, așa că bogații sunt tentați să cumpere proprietăți pe care le pot închiria.

O viză de aur în Grecia nu conferă automat dreptul la muncă, iar investitorii pot înființa și deține o afacere în țară. Acest lucru poate aduce beneficii cetățenilor greci în căutarea unui un loc de muncă la companiile pe care le înființează solicitanții vizei de aur.

La fel ca în Ungaria, există o cale flexibilă de rezidență pe termen lung care oferă acces la spațiul Schengen, o zonă fără granițe din 29 de țări europene în care cetățenii și rezidenții pot călători cu ușurință.

Pentru a obține cetățenia în Grecia, trebuie să fi locuit în țară timp de șapte ani și să fi trecut testele de limba greacă și cunoștințe culturale.

Italia

Programul Italiei necesită investiții directe în economie, cum ar fi piața de valori, mai puți în imobiliare. Nu a fost la fel de popular pentru că nu are o opțiune imobiliară.

După ce Brexitul a creat instabilitate în Europa, Italia a devenit o destinație tot mai populară în rândul oamenilor ultrabogați din Europa. Acest lucru se datorează pachetului său fiscal uimitor pentru oricine decide să locuiască în Italia și să devină rezident permanent.

Până în august 2024, veniturile din străinătate, cu unele excepții, erau impozitate la o cotă forfetară de 100.000 de euro pe an, timp de 15 ani, pentru solicitanții care au devenit rezidenți plătitori de impozite în Italia.

Acum, suma a fost dublată la 200.000 de euro pe an. Se constată o cerere din partea oamenilor bogați din alte țări europene, cum ar fi Anglia, Franța și Germania, dornici să profite de planul de 15 ani.

Emiratele Arabe Unite

Emiratele Arabe Unite au devenit o țară-magnet, care atrage bogații și investitorii.

Opțiunile pentru obținerea unei vize de aur în Emiratele Arabe Unite includ investirea a cel puțin 2 milioane drihami într-o bancă, fond de investiții sau proprietate. Cu toate acestea, guvernul poate nominaliza solicitanți pentru o viză de aur.

Vizele sunt valabile timp de 10 ani, înainte de a fi reînnoite, iar Emiratele Arabe Unite au acordat cetățenia unora dintre cei mai mari investitori.

Insulele Caraibe

Dintre insulele Caraibe, Antigua și Barbuda au atras majoritatea bogaților.

Antigua are o creștere economică fenomenală și atrage branduri și turism. Se pune accent pe dezvoltarea hotelurilor de lux.

Deși a fost complet devastată de uraganele Irma și Maria în 2017, devine un loc tot mai preferat de miliardari.

Numărul solicitanților vizelor de aur crește în fiecare an. Există suișuri și coborâșuri în ceea ce privește numărul programelor de rezidență prin investiții disponibile migranților bogați. Țări precum Bulgaria, Marea Britanie și Irlanda au închis recent astfel de programe, deși cererea pentru ele crește constant.