Ungurii ne dau lecții până și la pensii! Se dau 222 de euro în luna noiembrie pentru toți pensionarii. Bonus!

salariu euro bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Anunțul a fost făcut vineri, 1 octombrie, de către premierul ungar Viktor Orban. Astfel, guvernul din Ungaria le va plăti pensionarilor un bonus de 80.000 de forinţi, respectiv 222 euro, în luna noiembrie.

Promisiune nesperată pentru pensionari! Vor primi 222 de euro. Se întâmplă în noiembrie

Viktor Orban a menţionat că, dată fiind performanţa economiei ungare, guvernul a decis să plătească această sumă unică şi celor 435.000 de pensionari care nu ar fi eligibili conform legii pensiilor.

Mai mult, dacă politica economică a guvernului continuă să aibă succes în următoarele trei luni, „există posibilitatea” acordării unei a 13-a pensii la începutul lui februarie 2022, conform mti.hu

Guvernul său este pregătit pentru un al patrulea val al pandemiei

Premierul Ungariei a amintit şi de contractul semnat săptămâna aceasta cu compania rusă Gazprom, lăudând Ministerul de Externe şi delegaţia de negociere pentru că au reuşit să obţină preţuri mai mici decât în contractul anterior, din 1995.

„Adevărul este că avem nevoie de gaz, iar chestiunile furnizării de energie şi securităţii energetice nu trebuie combinate cu criticile la nivel politic împotriva Rusiei”, a notat Viktor Orban în intervenţia sa săptămânală la postul public de radio Kossuth.

Acesta a menţionat în context, referitor la afirmaţiile Kievului că Budapesta încalcă tratatul interguvernamental bilateral ungaro-ucrainean prin acceptarea de rute de livrare ce ocolesc Ucraina, că „din nefericire” Ungaria nu poate ţine cont de aceste proteste.

„Respect Ucraina şi îi urez mult succes poporului ucrainean, dar în privinţa gazului, trebuie să dăm întâietate intereselor maghiarilor în faţa celor ale ucrainenilor”, a spus Orban.

Acesta a asigurat totodată că guvernul său este pregătit pentru un al patrulea val al pandemiei de coronavirus întrucât dispune de un stoc de 17 milioane de doze de vaccin şi le-a cerut ungurilor să se vaccineze, afirmând că imunitatea de turmă nu este o opţiune „cu acest tip de virus, care îi găseşte pe cei nevaccinaţi”.

Sursă foto: Dreamstime