Şeful executivului de la Budapesta intenţionează să formeze un nou grup politic în Parlamentul European, după ce există semnale tot mai clare că partidul FIDESZ riscă să fie exclus din PPE. Viktor Orban îi acuză pe popularii europeni că s-au îndepărtat de abordările conservatoare în ce priveşte imigraţia, modelul familiei tradiţionale şi susţinerea culturii naţionale.
Partidul Popular European (PPE) pierde din influenţă, întrucât s-a deplasat de la valorile conservatoare către politici liberale şi centriste, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, citat de agenţia Reuters, în condițiile în care popularii europeni urmează să ia o decizie luna viitoare privind excluderea Fidesz.
”Dacă Partidul Popular European este incapabil să-şi schimbe cursul, atunci va fi nevoie de o nouă iniţiativă în politica europeană, de o nouă direcţie”, a spus premierul ungar la o conferinţă de presă. ”Dacă nu vom realiza această schimbare în interiorul Partidului Popular European, atunci vom prezenta o nouă iniţiativă în viaţa politică europeană, pentru că avem nevoie să creăm o contrapondere mişcării (preşedintelui francez Emmanuel) Macron”, a anunţat şeful executivului ungar, citat de Agerpres.
Partidul său, Fidesz, a fost suspendat anul trecut din PPE în urma criticilor Bruxellesului la adresa Budapestei privind situaţia statului de drept şi măsurile împotriva migraţiei. Viktor Orban a apreciat joi că acum întrebarea este dacă Fidesz mai poate avea vreo influenţă asupra direcţiei viitoare a PPE, dar crede că răspunsul va fi clar în săptămânile următoare.
Un adversar al migraţiei în masă venite în UE din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, premierul ungar consideră că PPE trebuie să revină la abordările conservatoare în ce priveşte imigraţia, modelul familiei tradiţionale şi susţinerea culturii naţionale. El a refuzat să comenteze asupra posibilităţii de a forma un nou grup conservator în cadrul Parlamentului European (PE), dar a menţionat că s-a întâlnit cu aliatul său polonez Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS).
Anterior, PPE a anunţat că va trimite un grup de ”înţelepţi” pentru a investiga situaţia din Ungaria şi să decidă dacă mai păstrează Fidesz în rândurile acestui partid european, proces pe care noul preşedinte al PPE, Donald Tusk, speră să-l încheie până la finele acestei luni.