Este alertă la granița cu România după ce s-a aflat că Ungaria vrea să pregătească o lovitură de proporții pentru toți cei care vor să treacă frontiere. Regulile vor fi mult mai dure.
Ungaria dă o lovitură dură tuturor celor care vor să treacă granița și anunță însprirea regulilor de trecere a frontierei de la 1 septembrie. Planul pus la bătaie de unguri este legat de creșterea numărului de noi contaminări în ţările vecine. Anunțul privind noile reguli a fost făcut chiar de către premierul ungar Viktor Orban la radioul de stat, informează Reuters, preluată de Agerpres.
„Când va începe noul an şcolar, nu vom mai putea menţine sistemul de trecere a frontierei care a funcţionat în timpul verii”, a anunțat Orban.
În acest moment, persoanele care se întorc în Ungaria din ţări cu rate de infectare mai mare trebuie să intre în carantină pentru 14 zile, exceptând cazul când prezintă două teste negative pentru coronavirus.
Croaţia, o destinaţie de vacanţă populară printre unguri, se află pe „lista verde”, fără aplicarea de reguli speciale. Joi, în această ţară s-au înregistrat 255 de noi cazuri de contaminare, care au crescut numărul total de infectări la 7.329.
Chiar dacă a avansat noi reguli, premierul Viktor Orban nu a oferit detalii cu privire la noile restricţii.
Până vineri, Ungaria a raportat în total 5.046 de cazuri de coronavirus, dintre care 609 decese.
Premierul Orban a mai anunțat că Guvernul executivul pe care îl conduce va elsău va elabora până la mijlocul lunii viitoare un plan pe doi ani pentru redresarea economiei, după o scădere anuală mai gravă decât era de aşteptat a producţiei economice, de 13,6% în trimestrul doi.
Previziunile oficiale ale guvernului ungar continuă să estimeze la numai 3% contracţia economică pentru acest an. Cu toate acestea, ministrul ungar al finanţelor Minaly Varga a estimat luna trecută că economia ţării s-ar putea contracta cu circa 5%, dar aceasta a fost înainte de difuzarea datelor sumbre privind PIB-ul Ungariei din al doilea trimestru, notează Reuters.