Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, a abordat subiectul preluării președinției Uniunii Europene de către Ungaria, sub conducerea lui Viktor Orban. Mureşan a subliniat că nu este îngrijorat de această situație, argumentând că Ungaria s-a izolat din ce în ce mai mult în cadrul Uniunii Europene și că toată lumea este sătulă de Viktor Orban.
Populiștii inventează probleme imaginare
„Dacă 26 de state sunt unite, un singur stat mic, care este puternic dependent din punct de vedere economic de Uniunea Europeană, Ungaria este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, care e cel mai dependent din punct de vedere economic de Uniunea Europeană.
Toţi investitorii din Ungaria sunt din Uniunea Europeană. Toţi producătorii mari de autoturisme germani sunt în Ungaria. Prin Ungaria trece tot tranzitul european de mărfuri. Toate mărfurile din România spre piaţa europeană trec prin Ungaria”, a declarat Siegfried Mureşan, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.
Mureşan a caracterizat conducerea lui Viktor Orban drept populistă, fără soluții reale la problemele cetățenilor, menționând că acesta a încercat să prezinte Uniunea Europeană drept un dușman, în încercarea de a-și justifica propriile politici. În opinia sa, Ungaria, fiind puternic dependentă economic de UE, are de pierdut din această atitudine izolaționistă.
„Populiştii nu au soluţii la problemele oamenilor. Ca atare, trebuie să inventeze o problemă imaginară, adesea ideologică, un duşman imaginar împotriva căruia să lupte pentru a ascunde problemele reale. Ce a făcut în Ungaria, a spus, de exemplu, vreau să plafonăm preţurile la alimente. Sună bine şi aş vrea să plătim cât mai puţin pentru alimente.
Dar când a spus că preţul la un anumit tip de fructe sau legume nu poate fi peste un anumit nivel, atunci producătorii din alte ţări nu au mai exportat spre Ungaria, fiindcă au spus la preţul acela nu rentează pentru noi. Şi atunci Ungaria a ajuns la penurie de alimente. Preţurile alimentelor au crescut şi Ungaria e ţara cu cea mai mare rată a inflaţiei la produse agroalimentare, la hrană. Deci, când mai auzim şi noi în spaţiul public ideea cu plafonarea sună bine, dar ce se întâmplă atunci, producătorii nu mai vin spre piaţa românească”, a spus Mureşan.
Viktor Orban nu va putea bloca Uniunea Europeană
Europarlamentarul a subliniat că, deși Orban ar putea amâna sau sabota unele inițiative, nu va putea bloca Uniunea Europeană cât timp Ungaria va deține președinția. Acesta a menționat că, în trecut, Ungaria a opus rezistență unor pachete de ajutor pentru Ucraina, însă nu a putut bloca deciziile UE în acest sens.
Siegfried Mureşan a evidențiat că, deși Viktor Orban își exprimă opoziția față de unele decizii europene, în final, nu are capacitatea de a influența în mod semnificativ cursul acțiunilor UE. Astfel, el a concluzionat că președinția Ungariei în UE nu ar trebui să fie o sursă majoră de îngrijorare.
Europarlamentarul amintește că, în cele în urmă, de la începutul războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a adoptat cu unanimitate 13 valuri de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse. Cu toate că Orban a reușit să amâne „unele valuri”, şi-a dat acordul în cele în urmă.
De asemenea, el menționează faptul că a fost acordat statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova şi Ucraina. În plus, au crescut fondurile europene pentru cele două țări, iar Ucraina va primi acum 50 de miliarde de euro.
„Nu i-a plăcut. Am reuşit să facem asta. (…) Vorbeşte mult, dar la final face puţin”, este de părere Siegfried Mureşan.