Ungurii pun tunurile pe țara noastră. Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a ieșit la rampă și pune România în dificultate, în contextul ultimelor evenimente.
Oficialul maghiar susține că sentimentele anti-maghiare în creştere ar putea afecta relaţia dintre cele două state.
El a estimat în continuare că menţinerea unor relaţii bune ar fi utilă nu doar etnicilor maghiari, ci şi României, întrucât România se va putea baza astfel pe cooperarea Ungariei în chestiunile europene şi în cele comerciale.
Relaţiile ungaro-române au fost unele de succes şi la nivel internaţional, a mai spus şeful diplomaţiei ungare, adăugând că recenta soluţionare a chestiunii liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureş are o importanţă simbolică. Totuşi, creşterea tensiunilor trebuie respinsă şi din acest motiv Ungaria va face demersuri, chiar şi la nivel internaţional, împotriva oricăror sentimente anti-maghiare, a conchis el.
Referindu-se la alegerea liderilor instituţiilor Uniunii Europene, Szijjarto a menţionat că poziţia Ungariei este neschimbată şi a fost clară de la început. Orice candidat care nu respectă naţiunile europene şi valorile catolice, şi care nu vrea să oprească migraţia nu se poate baza pe sprijinul Ungariei, a amintit el.
Acesta a mai spus că menținerea unor relaţii bazate pe respect reciproc este importantă datorită comunităţii etnice maghiare din România, a mai menţionat şeful diplomaţiei ungare în declaraţia dată la o conferinţă de presă organizată pentru o altă temă.