Ungaria sfidează Curtea de Justiţiei a UE! Un reprezentant al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului a declarat duminică, 17 ianuarie, că poliţia ungară de frontieră a obligat peste 3000 de migranţi să treacă graniţa în Serbia, fără a le permite să depună cereri de azil, transmite dpa-international.com
Acesta este de părere că acțiunile respective sunt „o încălcare făţişă a legii” și „este revoltător că lucrurile continuă aşa”, conform sursei menționate.
Ungaria sfidează CJUE
CJUE a decis că prin deportarea migranţilor fără o analiză individuală a fiecărui caz şi fără măsurile de protecţie corespunzătoare Ungaria încalcă legislaţia Uniunii Europene privind azilul şi principiul nereturnării.
Nereturnarea este principiul legislaţiei internaţionale conform căruia „nimeni nu trebuie returnat într-o ţară unde ar fi supus torturii, tratamentelor crude, inumane sau degradante, ori pedepselor şi altor vătămări ireparabile”, explică oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
Ungaria a început deportările nediscriminatorii în toamna lui 2015, când guvernul condus de premierul Viktor Orban a decis construirea unui gard metalic la frontiera cu Serbia.
Autorităţile ungare susţin că deportările constituie respingeri ale cererilor de azil, în urma cărora poliţiştii de frontieră „escortează” „migranţii ilegali” la porţile din gard, pe unde pot intra în Serbia.
Viktor Orban, atacat din toate părțile
Pentru prima dată, în primăvara anului 2022, opoziția susține că va face front comun la urne împotriva liderului guvernului ungar, Viktor Orban, în încercarea de a câștiga alegerile legislative.
Liberalii, ecologiştii, socialiştii și formaţiunea politică provenită din extrema dreaptă intenționează să „redea națiunii libertatea și prosperitatea promise în timpul schimbării regimului” după căderea comunismului, este scris în acest text consultat de AFP, conform lalibre.be
Este pentru prima dată de la revenirea la putere a suveranistului Viktor Orban, în 2010, în această țară membră a Uniunii Europene, când întreaga opoziție spune că vrea să se unească în fața premierului printr-un sistem de alegeri primare.