Guvernul Orban a dispus de curând ca toate spitalele din Ungaria să elibereze în termen de câteva zile 36.000 de paturi finanțate de stat, adică 60% din acestea. În contextul în care nicio erupție masivă a epidemiei de coronavirus nu ar produce instant atâția bolnavi, nimeni nu înțelege de ce este nevoie de atâtea paturi libere, relatează Balazs Barabas, corespondent al Digi24 la Budapesta.
Efectele deciziei controversate
Decizia a dus la scene dramatice, în care bolnavi imobilizați, care au nevoie de asistență permanentă sau operați de curând, sunt trimiși acasă, la familiile care nu au nici pregătirea, nici condițiile să îi asiste corespunzător.
În semn de protest, un deputat parlamentar independent a propus conducătorilor auto să demonstreze împotriva deciziei claxonând.
Chiar în apropierea biroului primul-ministrului Viktor Orban, la capul unuia din podurile peste Dunăre, este un sens giratoriu, iar deputatul a recomandat că cei care merg spre casă sau trec prin zonă să dea câteva ture și să claxoneze. Numărul mare al mașinilor care au participat la protest arată că furia budapestanilor este puternică.