Ungaria este afectată de politica lui Viktor Orban, potrivit deputatului european Siegfried Mureșan
Ungaria are multe de pierdut în urma guvernării lui Orban. În cadrul unei intervenții în Parlamentul European, deputatul european Siegfried Mureșan a exprimat dorința de a asigura beneficiile europene pentru cetățenii din Ungaria.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el afirmă că poporul maghiar resimte consecințele gestionării țării de către premierul lor, Viktor Orban. În plus, politicianul susține că unele laude aduse acestuia în Europa sunt nejustificate.
„Oricine vrea să aplaude atitudinea lui Viktor Orban la nivel european trebuie să știe următorul lucru: poporul maghiar a avut mult de pierdut din cauza acțiunilor lui Orban din ultimii ani.
Am spus astăzi, în plenul Parlamentului European, că acțiunile guvernului maghiar au împiedicat Uniunea Europeană să ofere sprijinul dorit oamenilor din Ungaria.
Poporul maghiar a avut mult de pierdut în ultimii ani și în ultimele luni din cauza acțiunilor lui Viktor Orban și încă au de pierdut”, a precizat Siegfried Mureșan, pe Facebook.
Politica lui Orban a cauza blocarea a 20 de miliarde de euro în fonduri europene
Europarlamentarul PNL adaugă că Ungaria se găsește în situația în care aproximativ 20 de miliarde de euro în fonduri europene au fost înghețate. Situația a fost provocată de Guvernul țării.
Siegfried Mureșan a precizat că Guvernul ungar a fost acuzat de încălcarea statului de drept și a principiilor democratice. În plus, liderul său, Viktor Orban, a refuzat dialogul și colaborarea cu instituțiile europene.
Conform declarațiilor lui Siegfried Mureșan, la nivel european există o dorință puternică de a asigura beneficiile fondurilor europene și ale Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru cetățenii din Ungaria, la fel cum se întâmplă în oricare altă țară europeană.
Totuși, el susține că soluția în contextul european constă în dialog și cooperare. Soluția nu este confruntarea sau șantajul, ci respectarea valorilor și principiilor democratice.
„Ungaria are 20 de miliarde de euro, fonduri europene, înghețate din cauza încălcării statului de drept și a principiilor democratice de către Guvernul Ungariei și din cauza opoziției lui Viktor Orban de a dialoga și a lucra cu instituțiile europene.
Noi vrem ca oamenii din Ungaria să beneficieze de Europa, de fondurile europene, de Mecanismul de Redresare și Reziliență la fel ca cetățenii din orice altă țară europeană.
Dar soluția în Europa este dialogul, este cooperarea, nu este confruntarea, nu este șantajul. Soluția este respectarea valorilor și principiilor democratice, nu încălcarea lor”, a spus europarlamentarul PNL.