Franța vrea să pedepsească Ungaria cu orice preț. Clément Beaune susține că este urgentă nevoie de o sancțiune împotriva ungurilor, din cauza legii sale ”hmofobe” pe care a adoptat-o în iunie.

”Există o lege homofobă foarte gravă, care a fost adoptată în Ungaria la jumătatea lui iunie. În acest subiect trebuie să existe sancţiuni juridice, eventual financiare”, a subliniat la BFMTV Clément Beaune.

În același timp, aceasta a mai subliniat faptul că o lege care nu respectă principiile UE precum egalitatea sau libertatea nu poate fi adoptată.

”Nu poţi să adopţi o lege care nu respectă principile Europei, şi anume egalitatea, libertatea, nediscriminarea”, a insistat secretarul de stat francez, care şi-a recunoscut în mod public homosexualitatea în 2020.

”Acestea nu sunt vorbe, acest lucru s-a instaurat după al Doilea Război Mondal şi ştim ce se întâmplă atunci când se sparg statul de drept şi valorie”, a mai adăugat ea.

În ceea ce privește acuzațiile aduse la adresa Ungariei, legea este acuzată de discriminarea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor și a provocat indignarea multor oficiali europeni şi noi tensuni între Ungaria şi UE.

Mai exact, conform textului, ”pornografia şi conţinuturile care reprezintă sexualitatea sau promoveză devianţa identităţii de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile persoanelor în vârstă de până la 18 ani”.

Ce spune Viktor Orban

Deși oficialii UE critică aspru legea din Ungaria, premierul Viktor Orban  este de altă părere. Pentru el această lege doar un instrument de protejare a copiilor şi refuză să o retragă.

Clément Beaune a vorbit și despre sancțiunile care ar urma să fie luate. ”Avem acum mijloacele la nivel european, avem câteva instrumente care le permit”, a subliniat Clément Beaune.

Trebuie menționat faptul că recursuri împotriva unui stat membru UE pot fi angajate cu privire la încălcarea dreptului european, la Curtea de Justiţie a Uniunii Euroene (CJUE), care poate aplica sancţiuni.

Pe de altă parte, situația Ungariei este mai controversată. Din 2019, țara vecină cu România este vizată de o procedură în baza Articolului 7 al Tratului UE, cu privire la un ”risc clar al unei încălcări grave a valorilor europene”, din cauza unor atingeri aduse independenţei judecătorilor, încălcării libertăţii de exprimare şi drepturilor migranţilor.

Procedura, care poate conduce la o suspendare a dreptului de vot al unui stat membru în Consiliul European  este, în practică, ineficientă, întrucât necesită aprobarea unanimă a celorlalte state membre UE, iar Varşovia susţine Budapesta în acest dosar.

Cu toate acestea, UE  nu a validat încă planul relansării economice postcovid al Ungariei, prezentat în mai, privând în acest fel această ţară de fonduri europene în valoare de peste şapte miliarde de euro.