Ungurii trimit o undă de șoc în inima României: Să asiguraţi viitorul maghiar al Ardealului

ungaria romania steag

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul ungar al Justiției, Varga Judit, a efectuat, sâmbătă, o vizită în Harghita, unde a fost comemorată uciderea secuilor care au refuzat să se înroleze în trupele imperiale austriece în anul 1764. Cu ocazia acestei zile, ministrul ungar le-a transmis maghiarilor din România că trebuie să-și păstreze cultura și tradiţiile.

Ministrul ungar al Justiției, Varga Judit, le-a transmis maghiarilor din România că trebuie să-și păstreze cultura, tradiţiile şi să asigure viitorul maghiar al Ardealului.

Maghiarii din România trebuie să-și păstreze cultura și tradițiile

„Deşi ne despart 670 de kilometri şi aici pot spune doar că, pentru noi, pentru Guvernul Ungariei, cel mai important este ca dumneavoastră să vă puteţi păstra identitatea maghiară, îmbogăţindu-vă, astfel, comunitatea, care este o comoară valoroasă pentru toată Europa şi pentru maghiarii din toată lumea este o mândrie. Şi în credinţa noastră naţională spunem că, noi, maghiarii, suntem mândri că prin lupta seculară am îmbogăţit această valoare europeană.

Soarta comună ne arată obiective comune. Dumneavoastră trebuie să păstraţi cultura, tradiţiile şi să asiguraţi viitorul maghiar al Ardealului. Nu este o sarcină uşoară, dar Dumnezeu, în luptele cele mai grele, trimite cei mai buni războinici”, a spus Varga Judit, cu ocazia vizitei sale în Harghita, unde a fost comemorată uciderea secuilor care au refuzat să se înroleze în trupele imperiale austriece în anul 1764.

Ministrul ungar al Justiției, Varga Judit, a spus că martirii din Siculeni au ţinut la tradiţiile lor, au cerut să le fie respectate libertăţile, au crezut în Dumnezeu şi în dreptate şi astfel au făcut faţă unui imperiu, iar din martiriul lor trebuie trase învăţăminte.

„Noi totdeauna trebuie să ne apărăm acel drept ca în problemele care determină soarta naţiunii noastre noi să spunem ultimul cuvânt. Lupta noastră pentru libertate, lupta seculară, astfel devine palpabilă şi în provocările actuale europene”, a arătat Varga Judit, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Tanczos Barna a mulțumit Ungariei pentru sprijinul oferit maghiarilor din România

La eveniment a participat şi ministrul Mediului din România, Tanczos Barna, care a mulţumit Guvernului Ungariei pentru sprijinul oferit maghiarilor de dincolo de graniţe.

„Vă rog, doamnă ministru, să transmiteţi recunoştinţa şi mulţumirea secuilor şi să spuneţi în Ungaria că noi credem că naţiunea e una şi nu numai cred, ci fac oamenii de aici ceva ca naţiunea maghiară să fie unică”, a spus Tanczos.

Ministrul Mediului a rememorat curajul şi sacrificiul înaintaşilor şi a subliniat faptul că întotdeauna au fost secui care au scris istorie şi în faţa cărora generaţia actuală este obligată să-şi plece capul.

„Am încredere că, învăţând din istorie, umblând cu ochii deschişi în lume, vedem care sunt pericolele care pândesc comunitatea noastră. Tot noi trebuie să punem întrebarea dacă vedem acest pericol, dacă suntem şi capabili să dăm un răspuns, dacă suntem capabili să găsim instrumentele şi răspunsurile corecte la aceste provocări.

Dacă-i putem ridica pe cei căzuţi, dacă-i putem consola, dacă putem să facem faţă acestui flux de informaţii false şi dacă miniştrii, conducătorii autorităţilor locale, întreprinzătorii, dacă sunt capabili să găsească soluţii la aceste provocări economice. Eu sunt convins că da, sunt convins că şi în vremurile cele mai grele, noi, aici, în ţinutul secuiesc, am găsit răspunsurile”, a spus Tanczos Barna.

Locuitorii din Siculeni au fost ucişi pentru că au refuzat să se înroleze în trupele imperiale austriece. În zorii zilei de 7 ianuarie 1764, 1.350 de soldaţi austrieci au înconjurat satul Siculeni, iar două tunuri au deschis focul asupra localităţii. Ulterior, soldaţii au intrat în satul bombardat şi i-au măcelărit pe toţi cei care le-au ieşit în cale, inclusiv femei şi copii.