Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Budapesta a declarat marți, 28 februarie, că Ungaria nu se va lăsa atrasă în războiul din Ucraina. Mai mult, Budapesta continuă să îndemne la încetarea focului şi la negocieri de pace.
Mate Paczolay, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Budapesta, a reacționat după ce viceministrul de Externe ucrainean a spus într-un interviu că „Ungaria sprijină distrugerea naţiunii ucrainene”.
Oficialul de la Budapesta a susținut că este vorba despre o provocare evidentă
În acest context, oficialul de la Budapesta a susținut că este vorba despre „o provocare evidentă”, cu un ton „înfricoșător”.
„Aceasta este o provocare evidentă, ca să nu mai vorbim de tonul înfricoşător. Nu vom lăsa pe nimeni să ne târască în război, continuăm să îndemnăm la încetarea focului şi la discuţii de pace”, a declarat Paczolay pentru MTI.
Viceministrul ucrainean de Externe a lansat acuzații grave
Amintim că viceministrul de Externe ucrainean Ievhen Perebîinis a spus anterior că Ungaria ajută direct Rusia prin „blocarea” sancţiunilor împotriva acesteia, adăugând că Ucraina este dezamăgită de atitudinea Ungariei.
Acesta a considerat că poziţia Ungariei conform căreia „calea către pace presupune ca Ucraina să renunţe la rezistenţa împotriva Rusiei” este „dezamăgitoare”.
De asemenea, acesta a spus că scopul preşedintelui rus Vladimir Putin este să invadeze toată Ucraina, precum şi „distrugerea naţiunii ucrainene”. Mai mult, Perebîinis a insistat că „Ungaria sprijină distrugerea naţiunii ucrainene”.
Ucraina a anunțat care sunt condițiile în care se poate vorbi despre planuri de pace cu Rusia
În altă ordine de idei, consilierul șefului administrației prezidențiale de la Kiev a spus anterior că nu se poate vorbi de niciun plan de pace care să prevadă încetarea imediată a focului până când trupele ruse nu se vor retrage de pe teritoriul Ucrainei.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Twitter, Mihailo Podoliak a spus că „o ‘încetare imediată a focului’ este o bombă cu ceas. Pe acest lucru insistă Rusia pentru a ‘îngheţa conflictul’, pentru a-şi conserva controlul asupra teritoriilor ocupate şi a-şi consolida capacitatea militară”.
„În nouă ani (n.red. care s-au scurs din 2014, când Moscova a început de fapt agresiunea împotriva Ucrainei prin anexarea Crimeii şi instigarea conflictului din Donbas), noi am aflat costul sângeros al ‘încetării focului’. De aceea, niciun fel de ‘planuri de pace’ nu pot exista înainte de retragerea trupelor ruse din Ucraina”, a mai precizat Mihailo Podoliak în mesajul de pe rețelele de socializare.