Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi liderul organizaţiei locale a UDMR, a declarat că va merge duminică la vot, deşi niciunul dintre candidaţi „nu merită votul”.
„Eu cu siguranţă voi participa la vot. Am spus întotdeauna că fac parte din acea comunitate care consideră că dreptul de a vota este un drept câştigat şi un drept extrem de valoros. Deci, nu o să fie alegeri în această ţară la care eu să nu particip. Votul, evident, este secret, iar punctul nostru de vedere, al UDMR, este cunoscut (…) Avem doi candidaţi dintre care unul, teoretic, ar avea toate ingredientele ca să fie votat de către comunitatea maghiară, pentru că e din Ardeal, a fost primar, e minoritar etnic, minoritar religios, însă a fost preşedinte cinci ani şi în aceşti cinci ani nu ne-a dat motive să îl votăm.
Şi, apropos de Iohannis, să nu uităm că i-a restras distincţia lui Tokes Laszlo. Asta nu se uită, dacă crede că uităm, se înşeală (…) Celălalt candidat a fost prim-ministru, nu a rezolvat problema din Valea Uzului, l-am dat jos cu guvern cu tot. Cum să îndemn să-l votăm? Deci, nu am cum să îndemn să votăm nici pe unul, nici pe altul, dar eu voi participa la vot şi îndemn cetăţenii să participe la vot, iar fiecare să voteze după conştiinţă, după felul în care văd cele două personalităţi sau personaje care participă la aceste alegeri. Niciunul dintre ei nu merită votul nostru, asta este sigur”, a declarat primarul Antal Arpad.
Acesta a mai spus că niciodată în ultimii 30 de ani nu au mai fost alegeri atât de „neutre” pentru comunitatea maghiară.
„O singură dată a fost în 30 de ani când am votat crezând că mergem la vot pentru că facem o alegere bună şi am votat cu Constantinescu, noi, cel puţin comunitatea maghiară, ştiu sigur. Şi după aceea tot o decepţie a fost şi Constantinescu (…) O situaţie atât de neutră cum e situaţia actuală eu cred că nu am avut în 30 de ani, noi, membrii comunităţii maghiare (…) Pentru că atunci când a fost între Constantinescu şi Iliescu a fost clar că votăm cu Constantinescu, când a fost între Vadim şi Iliescu era clar că mergem cu Iliescu, când a fost între Năstase şi Băsescu am fost mari fani Băsescu, noi secuii (…), când a fost între Geoană şi Băsescu din nou am ales răul cel mai mic, despre Ponta şi Iohannis, ce să mai vorbim”, a mai spus Antal Arpad.