Aderarea Ungariei la zona euro va fi posibilă abia în 2018 - 2020, deoarece înainte de a adera la moneda unică aceasta trebuie să-şi întărească economia, a declarat, joi, ministrul ungar al Economiei, Gyorgy Matolcsy, transmite Reuters.
‘Dacă eşti o ţară puternică, este bine să fii în interiorul zonei euro, însă, dacă eşti o ţară slabă, este un pericol’, a apreciat Matolcsy, la o discuţie publică pe tema preşedinţiei Uniunii Europene deţinută de Ungaria în primele şase luni ale acestui an.
Potrivit lui Gyorgy Matolcsy, în anul 2001, când Ungaria era una dintre economiile cu cele mai promiţătoare evoluţii, aderarea la euro ar fi fost posibilă în câţiva ani.
‘Dacă am fi continuat acele politici economice de succes, am fi putut adera la zona euro înainte de izbucnirea crizei şi am fi fost un membru puternic. Însă, ca o ţară slabă, nu are sens să fii în interiorul zonei euro’, a apreciat Gyorgy Matolcsy.
În luna februarie a acestui an, premierul ungar, Viktor Orban, a declarat şi el că aderarea Ungariei la zona euro nu pare realistă înainte de 2020.
România îşi menţine ţinta de aderare la zona euro în 2015, a declarat recent preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat Financial Times. Traian Băsescu a explicat ca respectarea ţintei de aderare la zona euro – anul 2015 – este importantă pentru menţinerea disciplinei financiare, greu obţinute.