Săptămâna trecută, Comisia Europeană a recomandat îngheţarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei şi a 5,8 miliarde din planul de relansare până când reformele în domeniul justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei nu vor fi corect aplicate.
Viktor Orban a mutat decisiv! A blocat ajutorul uriaş destinat Ucrainei
Reacţia lui Viktor Orban a fost una rapidă, însă face o victimă colaterală, în acest „război” dintre Budapesta şi Bruxelles: Ucraina.
Marţi, 6 decembrie, Ungaria s-a opus prin veto pachetului de ajutor macrofinanciar pentru Ucraina, ce se ridica la 13 miliarde de euro şi care urma să fie acordat în anul 2023.
În acest moment, Bruxelles-ul, cu sprijinul celorlalte 26 de state membre UE, este obligat să caute o altă soluţie pentru acordarea de asistenţă financiară către Ucraina, din cauza opoziţiei venită din partea Ungariei, transmite agenţia EFE.
„Nu am putut adopta pachetul, dar nu ne descurajăm. Ambiţia noastră continuă să fie să începem să trimitem ajutorul Ucrainei la începutul lui ianuarie”, a afirmat Zbynek Stanjura, ministrul Finanţelor din Republica Cehă, ţară care deţine în acest moment preşedinţia prin rotaţie a UE.
Oficialul a fost prezent la reuniunea miniştrilor europeni de resort (ECOFIN) ce a avut loc la Bruxelles.
La ce soluţie s-ar putea apela acum, pentru a ocoli votul Ungariei?
Din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Ungaria este singura care se opune ajutorului financiar ce ar trebui acordat Ucrainei. Totul are însă loc în contextul negocierii altor dosare care afectează ţara vecină, respectiv aprobarea planului de recuperare pentru Ungaria şi îngheţarea fondurilor europene pentru nerespectarea statului de drept.
Negocierea acestor propuneri a fost gândită ca un „pachet” comun care includea şi directiva de introducere a impozitării pe profit a multinaţionalelor cu minimum 15% în UE, blocată şi ea unilateral de către Ungaria, cu perspectiva de a decide asupra tuturor punctelor de pe agendă.
Miniştrii au decis să scoată de pe agendă propunerea de a îngheţa 7,5 miliarde de euro în fonduri de coeziune pentru Ungaria şi directiva privind impozitul pe profit pentru multinaţionale, însă au menţinut punctele referitoare la planul de recuperare, care i-ar da Ungariei dreptul să primească 5,8 miliarde de euro, şi la ajutorul pentru Ucraina.
O soluţie care ar putea ocoli dreptul de veto al Ungariei pentru ajutorul destinat Ucrainei ar putea fi utilizarea garanţiilor naţionale, oferite direct de fiecare stat membru, pentru a canaliza astfel ajutorul către Kiev, care are nevoie de o sumă între 3 şi 5 miliarde lunar doar pentru nevoi urgente.