Decizia Marii Britanii de a ieși din blocul european „a schimbat totul” în Uniunea Europeană, subliniază Viktor Orban. Premierul maghiar a subliniat faptul că echilibrul dintre pro-europeni și euro-sceptici a fost distrus după Brexit, potrivit informațiilor publicate de Politico.
Viktor Orban spune că echilibrul european a fost distrus de Brexit
Conform liderului de la Budapesta, în UE a existat mereu „o chestiune de echilibru”. Acest echilibru era „între cei care vor o uniune federalizată și cei de partea cealaltă, care vor mai multă suveranitate și independență”.
De asemenea, Orban a spus în declarația de la Budapesta că Brexitul a fost cel care a „schimbat totul”. Înainte de acest eveniment, exista un „echilibru intern, natural”.
Echilibrul era între Franța, Germania și alte țări fondatoare care doresc o integrare mai profundă și Marea Britanie și țările central-europene care „luptau împotriva creșterii puterilor UE”.
Premierul maghiar amintește că nu existau proceduri pentru sancționarea încălcării statului de drept
Orban amintește că „nu existau proceduri pentru sancționarea încălcării statului de drept”, iar „condiționalitățile erau ceva inadmisibil”. Prezența Marii Britanii rezulta într-un „echilibru natural”.
„Nu existau proceduri pentru sancționarea încălcării statului de drept. Condiționalitățile erau ceva inadmisibil. Vă puteți imagina că Regatul Unit ar fi acceptat vreodată așa ceva? Exista un echilibru natural”, a completat premierul maghiar la Budapesta.
El s-a referat la blocarea fondurilor europene pentru Ungaria ca urmare a atacării statului de drept de către guvern.
„Această situație dezechilibrată a produs și mai multe situații de confruntare. Nu doar pentru că noi vrem să intrăm în confruntări, dar și pentru că vrem să păstrăm echilibrul anterior”.
Publicația menționată notează că Orban a încercat probabil să umple golul lăsat de plecarea Regatului Unit. Astfel, a creat în acest an grupul Patrioții pentru Europa din Parlamentul European.
Au obținut victorii foarte importante în alegerile din țări UE precum Austria, Olanda și Republica Cehă
Este acum a treia forță ca mărime din legislativ. Partidele sale membre au obținut recent victorii foarte importante în alegerile din țări UE precum Austria, Olanda și Republica Cehă.
„Nu pot servi Ungaria fără să mă implic în politica internațională”, a declarat Orbán, adăugând că ar prefera să se concentreze asupra propriei țări decât să fie vârful de lance al patrioților pentru Europa.