La conferinţa Fundaţiei pentru Ungaria Civilă, intitulată “Germania a ales”, Gergely Gulyás a declarat că noul program german de guvernare nu este un program european, ci unul specific vest-european, şi “este extrem de departe de ceea ce considerăm noi, în Europa Centrală, despre lume şi despre societăţi”.
Germania, acuzată că vrea să creeze Statele Unite ale Europei
Potrivit politicianului, noul Guvern german doreşte, în mod evident, crearea Statelor Unite ale Europei, dar cel puţin o face în mod deschis şi are în vedere o extindere a competenţelor instituţiilor europene şi slăbirea competenţelor statelor membre, dar nu prin “extinderea ascunsă a competenţelor”.
Acesta a mai adăugat că Germania doreşte schimbări care pot fi realizate doar prin modificarea tratatelor statelor membre, iar Ungaria nu este singura ţară care, cu siguranţă, nu va contribui la o astfel de schimbare a tratatului, atâta timp cât are un guvern de dreapta, creştin-democrat şi conservator. Gergely Gulyás a subliniat că “ne desparte o lume” când vine vorba despre migraţie.
Migrația ilegală nu este suținută de noua coaliție germană
Migraţia ilegală nu este susţinută de partidele din noua coaliţie germană, nici de social-democraţi, nici de verzi şi nici de liberali, însă sprijină, în acelaşi timp, migraţia legală şi practicile de salvare maritimă pe care doresc să le consolideze. În plus, noul guvern german continuă “să se gândească la mecanismul de redistribuire pe care noi îl respingem vehement”. Deşi tratatul pune accentul pe voluntariat, nu spune însă că nu trebuie să fie implicată toată lumea în redistribuirea migranţilor.
În legătură cu capitolul privind politicile familiale din programul german de guvernare, Gergely Gulyás a afirmat că astfel, practic, orice comunitate poate fi numită familie. Acesta a mai adăugat că singurul aspect pozitiv este că încă nu se afirmă deschis că familia este şi aceea care nu este sau este doar parţial formată din oameni.
În afară de acestea, totuşi, orice opţiune imaginabilă se potriveşte conceptului de familie, potrivit partidelor care alcătuiesc noua coaliţie germană de guvernare. Programul facilitează avortul şi nu impune nicio cerinţă privind identitatea de gen sau statusul familiei pentru inseminarea artificială. În plus, noua coaliţie de guvernare îşi propune ca diverse organizaţii LGBTQ să aibă dreptul de a avea un rol în educaţie, începând de la grădiniţă.
La acest punct, programul devine extrateritorial, ceea ce înseamnă că nu va rămâne doar între limitele graniţelor Germaniei, deoarece va atrage după sine univoc ca diferitele modele alternative de familie să trebuiască să fie recunoscute în toate statele membre ale UE.
Politicianul a adăugat că programul german de guvernare încalcă legislaţia UE, întrucât “Germania nu are nimic de-a face cu politicile familiale ungare, la fel cum şi noi putem avea cel mult o părere despre cele din Germania”. Ministrul a mai subliniat că în ceea ce priveşte ideile de politică externă şi de securitate, acestea sunt fundamental diferite faţă de cele ale Ungariei, dar există unul sau două puncte comune.
Aşa este şi ideea că, dacă Uniunea Europeană doreşte putere politică în conflictele internaţionale, are nevoie de o forţă armată comună, aşa cum a afirmat deja premierul ungar, cu o ocazie anterioară. Tratatul de coaliţie dintre partidele germane, care se pregătesc pentru guvernare, a fost prezentat, miercuri, la Berlin.