Dacă în primii doi ani din perioada 2007-2013, rata de absorbţie era aproape aceeaşi pentru toate ţările beneficiare (între 5% şi 5,6% din total, la finalul lui 2008), în 2009 şi 2010 diferenţele s-au accentuat în favoarea ţărilor baltice, Sloveniei şi Poloniei, iar România a ajuns să ocupe detaşat ultimul loc, fiind la distanţă apreciabilă chiar în urma Bulgariei.
Astfel, la finalul lui 2010, Estonia şi Lituania conduceau detaşat în clasamentul absorbţiei, cu rate de 34,7% din total, respectiv de 33,6%, fiind urmate de Letonia – cu 24,8%, Slovenia – cu 24,3% şi Polonia – cu 23,2%.
La polul opus, România încheia anul 2010 cu o rată a absorbţiei de 12,7%, cea mai joasă din UE, fiind depăşită de Bulgaria, care înregistra a doua cea mai slabă absorbţie, de 15,1%.
Ce au făcut alţii şi noi nu am făcut?
Pentru perioada 2007-2013, România are alocate fonduri structurale de 19,2 miliarde euro (79,2 miliarde lei). Pentru atragerea acestor fonduri, s-au depus proiecte cu o valoare de 181,5% din total alocări, din care au fost aprobate proiecte cu o valoare de 63,3% din total alocări. Pe partea proiectelor aprobate, banii intraţi de la UE au ajuns până în prezent 13,2% din total, din care prefinanţările reprezintă 8,4%, iar finanţările efective – doar 4,8%.
La o primă vedere am putea crede că am depus prea puţine proiecte eligibile, bancabile. Totuşi, deşi avem o rată foarte mare de proiecte neeligibile în total proiecte depuse, România stă mai bine decât Polonia. Şi totuşi cum de are Polonia o rată de absorbţie mai mare faţă de total alocări?
Răspunsul ni-l dă Dan Bucşa, economistul-şef al UniCredit. Pe de-o parte, e vorba de mult mai multe proiecte depuse, ceea ce creşte şansele pentru a avea mai multe proiecte aprobate. Practic, deşi România are o rată mai bună decât Polonia în ceea ce priveşte proiectele cu decizii de finanţare în total proiecte corecte formal – 36,8% vs. 31,8% –, rata de absorbţie e mult mai slabă.  Şi asta pentru că România are de 10,8 ori mai puţine proiecte corecte formal  faţă de Polonia (16.788 vs. 181.851), ceea ce a făcut ca Polonia să aibă de 9,4 ori mai multe contracte de finanţate semnatefaţă de România (57.799 vs. 6.177).
Pe de altă parte, se pare că România a fost trasă în jos de faptul că nu a apelat deloc la cofinanţarea privată, pe când Polonia se numără printre ţările fruntaşe în acest sens. Astfel, din cele 16,9 miliarde euro la cât au ajuns cofinanţările acordate în Polonia, 2,9 miliarde euro reprezintă cofinanţarea privată, ceea ce a făcut ca nivelul cofinaţărilor totale din Polonia să reprezinte aproape 5% din PIB, al doilea cel mai ridicat nivel după Estonia (6,4% din PIB). În România, din cele 4 miliarde euro cofinanţări, toate au fost suportate din bani publici şi reprezintă  circa 3,2% din PIB, dar care este un nivel mai bun decât în Cehia, Slovacia, Slovenia, Malta şi Cipru.