Analiştii UniCredit au revizuit estimările privind cursul de schimb la finele anului 2009, de la 4,5 lei/euro la 4,3 lei/euro, având în vedere „istoricul de stabilitate forţată din ultima perioadă” şi valul de optimism existent pe pieţele internaţionale, care influenţează pozitiv statele emergente.

Economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, Rozalia Pal, a menţionat pentru Mediafax că instabilitatea politică şi riscul existent pe partea fiscală sunt factori care nu permit aprecierea monedei naţionale.”România s-ar putea să fie penalizată un pic din cauza instabilităţii politice şi ineficienţei fiscale”, a spus Pal.

Analiştii UniCredit consideră că, deşi ţinta de deficit bugetar a fost fixată la 7,3% din PIB, există în continuare riscul unui derapaj pe partea fiscală, din cauza riscurilor politice în creştere după ruperea coaliţiei de guvernământ.

Creştere economică de 0,4% în 2010

UniCredit are estimări similare cu FMI în ceea ce priveşte deficitul bugetar, de 7,3% din PIB în 2009 şi 6% din PIB anul viitor.”Economia României se va contracta cu 7,5% în acest an. În acelaşi timp, constrângerile financiare provinite din dobânzile mai ridicate şi deteriorarea efectului de avuţie vor exercita o frână importantă atât asupra consumului, cât şi a revenirii investiţiilor”, se arată într-un raport al UniCredit. Pe de altă parte, analiştii băncii anticipează că România va înregistra anul viitor o creştere economică de 0,4%.

SURSA:Mediafax