UniCredit SpA ar putea să-şi sporească prezenţa în regiunile cu creştere rapidă din Asia, America Latină şi Orientul Mijlociu nu prin achiziţii, ci prin deschiderea de noi oficii şi sucursale sau prin alianţa cu bănci locale, a declarat, joi seara, directorul general al grupului bancar italian, Federico Ghizzoni, transmite Bloomberg.
'Banca îşi revizuieşte prezenţa în afara Europei şi ar putea deschide noi oficii şi sucursale în aceste regiuni pentru a-şi sprijini clienţii', a declarat Ghizzoni.
Acesta a adăugat că UniCredit ar putea, de asemenea, să încheie acorduri comerciale cu bănci locale prin care să-şi crească oferta de servicii financiare, consiliere şi tranzacţii globale pentru clienţii europeni.
În prezent, UniCredit, cea mai mare bancă italiană, are oficii în aproximativ 50 de ţări.
De asemenea, Federico Ghizzoni a confirmat ţinta de profit net de două miliarde de euro pe care UniCredit şi-a propus-o pentru acest an, adăugând că nu se aşteaptă ca rezultatele viitoare ale testelor de stres derulate de banca Central Europeană să scoată în evidenţă ameninţări sistemice pentru băncile italiene.
'Mă aştept ca orice deficit pentru băncile italiene să poată fi gestionat la nivel de ţară fără a fi nevoie de fonduri de la Bruxelles', a spus Ghizzoni.
În ceea ce priveşte divizia de credite neperformante a UniCredit, Federico Ghizzoni a arătat că banca va decide săptămâna viitoare dacă va continua sau nu cu vânzarea UniCredit Credit Management Bank (UCCMB). Ghizzoni a precizat că UniCredit ar putea renunţa la planurile vizând vânzarea diviziei UCCMB dacă ofertele primite nu vor fi satisfăcătoare.
UniCredit Credit Management Bank (UCCMB) gestionează credite neperformante în valoare de peste 40 de miliarde de euro care aparţin atât UniCredit, cât şi unor terţe părţi. Vânzarea acestei divizii ar putea aduce celei mai mari bănci italiene o sumă de aproximativ 700 milioane de euro şi face parte din planul UniCredit vizând întărirea bilanţului înaintea testelor de stres derulate de Banca Central Europeană în rândul celor mai mari bănci din zona euro.
Grupul bancar italian UniCredit este prezent pe piaţa din România prin banca UniCredit Ţiriac Bank.
AGERPRES