UniCredit încheie parteneriate în domeniul bancassurance cu Allianz şi Generali pentru Europa Centrală şi de Est

Grupul bancar italian UniCredit a anunţat marţi că a semnat două acorduri exclusive de parteneriat cu grupurile de asigurări Allianz şi Generali în vederea distribuirii de produse de asigurări în unele state din Europa Centrală şi de Est, printre care se numără şi România, informează un comunicat de presă al celui mai mare grup bancar italian.

Aceste parteneriate pe termen lung, care vor combina franciza puternică a UniCredit în regiunea CEE cu expertiza partenerilor în domeniul asigurărilor, vor fi implementate gradual în a doua jumătate a acestui an. Acordul cu Generali se referă la produse de tip Credit Protection Insurance (CPI) în timp ce parteneriatul cu Allianz se concentrează pe produsele de asigurări de viaţă şi non-life. 

Împreună, partenerii vor să distribuie produse de asigurări pentru persoane fizice şi mici companii din Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia. 

"Aceste parteneriate ne vor extinde oferta prin oferirea unei game largi de produse de asigurări precum şi servicii excelente pentru clienţii noştri persoane fizice şi mici companii, profitând de poziţia noastră de lider n regiune precum şi de mărcile recunoscute ale Allianz şi Generali", a declarat directorul diviziei CEE de la UniCredit, Carlo Vivaldi.

UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. Grupul italian este prezent şi în România prin UniCredit Bank Austria.