Unicredit îşi măreşte capitalul cu 4 miliarde de euro

Unicredit a anunţat astăzi într-un comunicat de presă că îşi va mări capitalul cu patru miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni, refuzând astfel măsurile propuse de stat: împrumuturi de la ministerele de Finanţe, sub formă de obligaţiuni.  Consiliul director al Unicredit Italia a aprobat majorarea capitalui cu 4 miliarde de euro, printr-o emisiune de acţiuni. Majorarea trebuie aprobată de AGA extraordinară, convocată pentru noiembrie 2009. A

Unicredit a anunţat astăzi într-un comunicat de presă că îşi va mări capitalul cu patru miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni, refuzând astfel măsurile propuse de stat: împrumuturi de la ministerele de Finanţe, sub formă de obligaţiuni. 

Consiliul director al Unicredit Italia a aprobat majorarea capitalui cu 4 miliarde de euro, printr-o emisiune de acţiuni. Majorarea trebuie aprobată de AGA extraordinară, convocată pentru noiembrie 2009. Acţionarii existenţi vor avea drept de preempţiune. Dacă va primi autorizaţiile necesare din partea autorităţilor îndreptăţite, banca se aşteaptă ca emisiunea să fie încheiată până la sfârşitul primului trimestru al 2010.

Bank of America Merrill Lynch şi UniCredit Corporate & Investment Banking vor fi coordonatorii ofertei. De asemenea, Credit Suisse, Goldman Sachs International, Mediobanca şi UBS Investment Bank vor facilita distribuirea acţiunilor.  
 
Odată cu aprobarea propunerii de mărire a capitalului, conducerea băncii a hotărât să nu se mai împrumute la Ministerul de economii şi finanţe al Italiei şi la Ministerul de finanţe al Austriei prin emiterea de obligaţiuni.

Unicredit e recunoscătoare Italiei şi Austriei

Banca şi-a exprimat aprecierea pentru acţiunile decisive întreprinse de guvernele Italiei şi Austriei, care au contribuit în mod semnificativ la stabilizarea sistemului financiar şi la crearea condiţiilor necesare pentru accesarea pieţelor de capital.

Unicredit îşi confirmă de asemenea sprijinul pentru economiile acestor ţări în care operează, precum şi intenţia sa de a continua dezvoltarea unei politici de creditare care să susţină sectoarele IMM şi retail. Unicredit este una din cele nouă bănci care au semnat scrisori de angajament prin care să nu-şi reducă expunerea pe România şi să majoreze capitalul social al filialelor locale, dacă e nevoie. Angajamentele au fost negociate în cadrul acordului cu FMI.

Datorită caracterului strategic al activităţilor instituţiei în Austria şi Europa centrală şi de est, conducerea băncii a aprobat mărirea bazei de capital a sucursalei din Austria cu 2 miliarde de euro. 

DETALII: citeşte şi „Băncile dau din nou cu subsemnatul