Grupul UniCredit a anunţat că board-ul său a aprobat un plan de reorganizare destinat să ajute cea mai mare bancă italiană să ia decizii mai rapid şi să-şi reducă costurile, scrie Agerpres.
În conformitate cu acest plan, preşedinţii subsidiarelor din ţările unde este prezentă UniCredit vor avea o responsabilitate mai mare. În timp ce divizia de investment banking îşi va concentra atenţia pe companiile multinaţionale şi clienţi mari, vor fi create structuri autonome pentru diviziile de retail, firme mici şi private banking din Italia, Germania şi Austria, aceasta din urmă servind şi ca bază pentru operaţiunile UniCredit din Europa de Est.
"Acum va fi mai uşor să realizăm sinergii. Acest lucru va conduce la reducerea costurilor şi posibil la venituri suplimentare", a declarat directorul general de la UniCredit, Federico Ghizzoni.
"Cred că acest plan este posibil să îmbunătăţească modul în care bancă acordă credite bazei sale de clienţi. Cu un model centralizat sunt mai greu de sesizat detaliile la nivel local", a declarat analistul Fabrizio Bernardi.
În România, UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit, care numără peste 3.900 sucursale. Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CA-IB Securities România, UniCredit CAIB România, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).