UniCredit, cea mai mare instituţie de credit din Europa de Est, nu va lua parte, pentru moment, la programele Băncii Mondiale (BM) de preluare a activelor „toxice” de la băncile din regiune, a declarat duminică directorul general al grupului italian, Alessandro Profumo (foto), citat de Reuters.
„Nu pentru moment”, a spus Profumo, întrebat dacă UniCredit, cea mai mare bancă italiană, va participa la astfel de iniţiative.
Divizia de credit pentru sectorul privat a BM, International Finance Corporation (IFC), a anunţat joi că va participa cu până la 100 milioane euro la un program în valoare totală de 450 milioane euro, care vizează achiziţia activelor toxice de la băncile din statele cu economii emergente din Europa Centrală şi de Est, în parteneriat cu firma Varde Partners.
Programul are ca scop eliminarea riscurilor din sectorul bancar, pentru a susţine relansarea economică prin creditare către firme, companii şi consumatori.
IFC şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au încheiat de asemenea un parteneriat cu CRG Capital, din Austria, pentru a strânge circa 200 milioane euro, fonduri destinate investiţiilor în active corporative problematice din regiune.
Grupul UniCredit este prezent în 22 de ţări europene, având reprezentanţe în alte 27 de pieţe, circa 10.000 de sucursale şi peste 166.000 de angajaţi. În Europa Centrală şi de Est, UniCredit operează o reţea bancară internaţională cu peste 4.000 de sucursale şi puncte de lucru.
În România, UniCredit deţine mai multe firme şi companii de servicii financiare concentrate în jurul UniCredit Ţiriac Bank. După primele nouă luni ale anului, banca avea active de 19,9 miliarde de lei în România, excluzând divizia de credite de consum, şi o rată a creditelor neperformante de 4,8%.
Într-o prezentare de la Viena, reprezentanţii Unicredit declarau că împrumuturile restante au fost ţinute în frâu datorită unei politici de asigurări în caz de şomaj şi de reeşalonare a ratelor, implementate la nivelul întregului grup.