UniCredit deţine o participaţie de 6,1%, iar Intesa Sanpaolo deţine 5,4% din London Stock Exchange (LSE), care în 2007 a achiziţionat bursa de la Milano, astfel că cele două bănci au devenit al treilea şi al patrulea mare investitor al LSE.

"Aceste active nu sunt de importanţă strategică pentru cele două bănci. Decizia face parte din strategia băncilor de a se concentra pe afacerile de bază şi de asemenea pe îndeplinirea noilor cerinţe privind capitalul", a declarat o sursă anonimă pentru Reuters, scrie Agerpres.

Conform datelor Reuters, băncile oferă acţiunile deţinute la LSE la preţuri cuprinse între 960 şi 1.000 de penny pe acţiune, ceea ce reprezintă un discount între 1,7% şi 5,6% faţă de preţul de la închiderea şedinţei bursiere de marţi, de 1.017 penny.

Suma maximă pe care o poate obţine UniCredit este de aproximativ 165 milioane de lire sterline iar Intesa, aproximativ 146 milioane de lire sterline. În ultima lună acţiunile LSE au scăzut cu 9,2%, dar în ultimele şase luni au înregistrat o creştere de 21,9%.

Cum criza din zona euro afectează profiturile şi nivelul capitalului, băncile italiene, la fel ca multe instituţii europene, se concentrează mai ales pe operaţiunile de bază şi renunţă la activele care nu sunt de importanţă strategică, pentru a-şi întări soliditatea financiară.

Reprezentanţii bursei de la Londra nu au comentat decizia băncilor italiene de a-şi vinde participaţiile.

UniCredit şi Intesa Sanpaolo au o prezenţă semnificativă pe piaţa din România.