UniCredit Tiriac Bank a anunţat că va începe să acorde credite pentru achiziţia de locuinţe în cadrul programului guvernamental „Prima Casă” începând de miercuri, 12 august.

„Implicarea în acest program are ca principal obiectiv contribuţia băncii la relansarea economică, venind, în acelaşi timp, în întâmpinarea unor necesităţi reale ale populaţiei” a declarat Bogdan Spuza, Director de Marketing al UniCredit Ţiriac Bank.

Perioadă de creditare de la 3 la 30 de ani

Banca oferă credite atât în euro, cât şi în lei, implicând o dobândă formată din valoarea Euribor la 3 luni + 4,00% şi respectiv Robor la 3 luni + 2,5%. UniCredit nu va percepe comision de acordare, de administrare sau de rambursare anticipată – clienţii vor putea achita în avans suma împrumutată, integral sau parţial, în orice moment al derulării creditului.

Perioada de creditare variază de la 3 la 30 de ani. Banca finanţează maximum 60.000 de euro sau echivalentul în lei din preţul de achiziţie a proprietăţii ce urmează să fie cumpărată, reprezentând până la 95% din preţ, dar nu mai mult de 95% din valoarea evaluată.

La un credit de 57.000 euro, rată de 313 euro

Astfel, pentru un credit de 57.000 euro pe 30 de ani, rata lunară va fi de 313 euro, iar pentru 40.000 euro, suma lunară de plată va ajunge la 220 euro, cu o dobândă de 5,10 % pe an şi DAE 5,30%.

Un credit de 240.000 lei pe 30 de ani va avea o rată lunară de 2.642 lei, iar clienţii pesoane fizice care vor obţine un împrumut de 170.000 lei vor avea o rată lunară de 1.872 lei, în condiţii de dobândă de 12,80% pe an şi DAE 13,78%.

17 mil. euro pentru credite prin „Prima Casă”

Potrivit băncii, plafonul alocat de bancă pentru programul Prima Casa este de aproximativ 17 milioane euro.

Clienţii beneficiari trebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate ale băncii şi să nu deţină în proprietate o locuinţă, individual sau împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, indiferent de modul în care a fost dobândită, respectiv să nu aibă în derulare un credit ipotecar.

Sunt eligibile persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 20 de ani şi 65 ani, vârstă până la care creditul trebuie să fie rambursat integral. Venitul eligibil lunar este de minimum 850 lei. În funcţie de profilul de risc al fiecărui solicitant, sunt acceptaţi până la 2 coplătitori.

Solicitările de credit şi documentaţia necesară pentru a aplica în cadrul programul „Prima Casă” pot fi depuse în unităţile băncii chiar şi în situaţia în care clienţii încă nu s-au decis referitor la locuinţa dorită, a anunţat UniCredit.

SURSA: UniCredit