Federico Ghizzoni, care l-a începutul acestui an a vândut operaţiunile UniCredit din Kazahstan, a precizat că aceste măsuri fac parte din strategia băncii de a-şi întări prezenţa în ţările pe care le consideră ca fiind de bază şi de a ieşi de pe acele pieţe unde crede că există oportunităţi mici de creştere.

‘Am făcut o ofertă pentru o bancă poloneză, deocamdată suntem încă într-o fază incipientă’, a declarat Ghizzoni joi dimineaţă. Ulterior, şeful UniCredit a precizat că banca respectivă este Bank Gospodarki Zywnosciowej SA, deţinută de grupul bancar olandez Rabobank, şi că ar putea valora aproximativ un miliard de dolari.

În luna iunie a acestui an Rabobank a anunţat că analizează mai multe ‘opţiuni strategice’ pentru BGZ după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora banca olandeză ar putea să-şi vândă pachetul de 98% pe care îl deţine la Bank BGZ şi că tranzacţia ar putea să valoreze un miliard de dolari.

Un purtător de cuvânt a precizat că oferta, făcută prin intermediul Pekao, divizia poloneză a UniCredit, nu este una obligatorie deoarece procesul de vânzare este într-o fază preliminară.

Potrivit presei poloneze există şi alte bănci interesate de BGZ, precum băncile franceze Credit Agricole şi BNP Paribas, banca olandeză ING şi banca poloneză Getin Noble Bank.

Separat, Ghizzoni a anunţat că UniCredit testează piaţa pentru activele sale din Ucraina adăugând însă că nu a luat o decizie. UniCredit a cumpărat Ukrsotsbank în 2008 într-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro. ‘Testăm piaţa, nu este uşor să ieşi de pe pieţe de genul acesta. Am avut nevoie de doi ani ca să vindem operaţiunile din Kazahstan’, a spus Ghizzoni.

UniCredit, cel mai mare creditor din fostele state comuniste din Europa de Est, a început să-şi reorganizeze operaţiunile din Europa Centrală şi de Est în conformitate cu un plan strategic pe cinci ani destinat creşterii profitului şi întăririi solidităţii financiare. UniCredit îşi va concentra investiţiile pe cele mai promiţătoare pieţe (Rusia, Turcia, Polonia şi Cehia) în timp ce în alte ţări precum Ucraina se gândeşte la vânzarea operaţiunilor.

În România, UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit, bancă europeană de top cu reţeaua cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est, cu peste 3.900 sucursale. AGERPRES