CN Unifarm SA a constatat apariția în mediul online a unei înregistrări pe care un om de afaceri din Cluj a avut-o cu lucrători din compania noastră, pe marginea unei presupuse oferte de import a unei cantități de măști medicale din China.
Legat de acest subiect am vrea să facem câteva precizări:
– în ultima perioadă, pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus, multe firme și-au arătat disponibilitatea de a își schimba profilul pentru a importa echipamente de protecție medicală, susținând că au relații cu producători sau exportatori din țări precum Turcia, China sau Coreea de Sud. Cei mai mulți au cerut încheierea unor contracte cadru în baza cărora să obțină actele necesare exportului, dar și plăți în avans.
– Companiei Nationale Unifarm S.A. i s-a încredințat de către statul român in data de 16.03.2020 un fond pentru a ajuta la asigurarea necesarului pentru situația de urgență și nu o putem irosi pe avansuri pentru importuri pentru care nu avem control, în speranța că vom recupera acești bani. Recuperarea s-ar putea face peste intervale mari de timp, când starea de urgență se va fi încheiat și beneficiarii noștri să nu le poată folosi când e mai mare nevoie de ele. Din acest fond, a fost necesar ca intr-un timp foarte scurt sa contractam toate produsele necesare contracararii acestei amenintari.
– În perioada scurtă de când compania noastră s-a angrenat în această campanie am încheiat mai multe contracte de furnizare cu diverse companii, cu producători din țările respective sau, de cele mai multe ori, direct cu state dispuse să ne ajute. Estimăm că ele vor acoperi într-o perioadă scurtă de timp necesarul țării noastre, avand in vedere si faptul că nu suntem singura instituție care acționează pe piață în numele statului român.
– Timpul este, de altfel, unul dintre cele trei elemente de care ținem cont la încheierea unei tranzacții(am spune factor primordial), în această perioadă când toate regulile pieței sunt date peste cap. Celelalte două sunt calitatea și prețul. Plata avansurilor trebuie și ea să țină cont de acești factori, în condițiile în care foarte multe firme susțin acum că au legături cu producători de astfel de produse, dar bonitatea acestor importatori pe piața de medicamente și dispozitive medicale nu este cunoscută, pentru simplul fapt că ei nu au acționat niciodată pe această piață.
De altfel, în cazul de față, este vorba de o firmă care efectuase importuri de șeminee.
– În această perioadă complicată pentru piața medicamentelor și dispozitivelor medicale, ne-am confruntat cu diverse situații, de la mărfuri sechestrate la granițe la refuzul unor state de a acorda licențele de export, așa că preferăm contractele cu firme care au deja mărfurile rezervate sau chiar în depozite, în locul celor care nu au deocamdată oferte ferme.
– Un alt element pe care dorim să îl aducem în atenția presei este că mai multe organizații de stat sau private, precum și diferite instituții sanitare sau din administrația locală, organizații umanitare cumpără produse medicale în această perioadă, fiecare având propriile criterii și reguli la achiziții, privind prețul, calitatea, timpul de furnizare a mărfurilor sau partenerii aleși. În ultimul timp au apărut in presa informații despre diverse contracte în care CN Unifarm SA nu a fost parte.