Potrivit inițiatorilor, prin această lege se dorește o minimă reparație morală, astfel încât cei care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, care au săvârșit infracțiuni contra umanității și au fost condamnați printr-o sentință definitivă și irevocabilă, să nu mai beneficieze de pensii militare.
,,Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii”, prevede legea. Deși în unele cazuri nu s-a putut continua procedura judiciară pentru că autorii infracțiunilor decedaseră, totuși două cazuri de răsunet trebuie menționate:
condamnarea definitivă la 20 de ani de închisoare pentru Alexandru Vișinescu, fost comandant la Penitenciarul Râmnicu Sărat, precum și pentru Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, care a deținut si alte poziții în sistemul penitenciar comunist în anii ‘50 -’60 (deținuții politici erau supuși la rele tratamente, bătăi și alte violențe, erau lipsiți de hrana, medicamente și asistență medicală). Cei doi au decedat în penitenciar în anul 2018, în timp ce își ispășeau pedeapsa.
,,Procesul comunismului trebuie să continue și prin pedeapsa materială a celor care au comis crime împotriva umanității în perioada regimului comunist, dar și a celor care au contribuit în mod brutal la lichidarea unor manifestații pașnice, democratice in România.”, spun inițiatorii legii.
Actul normativ stipulează că aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. ,,Vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”, se mai arată în lege.
Potrivit actului normativ, în cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei.