Compania Unilever va a reloca productia brandului Kaliakra din Bulgaria in Romania pentru a-si concentra operatiunile de productie in locatii strategice, capabile sa sustina cresterea pe termen lung a companiei, informeaza un comunicat al companiei. Operatiunile de productie ale fabricii Unilever de la Dobrich vor inceta imediat, iar toata productia fabricii se va transfera pe platforma industriala de la Ploiesti.

“Nu a fost o decizie usor de luat. Suntem constienti de implicatiile sociale asupra angajatilor nostri din Dobrich, de aceea as dori sa le promit fiecaruia dintre ei ca ne vom comporta responsabil si ii vom trata cu respectul si demnitatea pentru care compania Unilever este cunoscuta”, a declarat Marc Engel, vice presedinte pentru operatiuni logistice al Unilever Europa.

Decizia de a opri operatiunile de productie de la Dobrich afecteaza 70 de angajati directi ai companiei Unilever si 30 de persoane aflate sub contract de colaborare.

Alexandra Gatej, Presedinte al Unilever pentru Europa Centrala si de Sud, a reafirmat importanta brandului Kaliakra pentru portofoliul Unilever si a confirmat ca relocarea productiei nu va influenta planurile pe termen lung de investitie in brandul Kaliakra.

“Gustul, calitatea si disponibilitatea produselor cu brandul Kaliakra nu se vor schimba”, a declarat Alexandra Gatej, presedinte Unilever pentru Europa Centrala si de Sud.
 

Unilever South Central Europe este o companie regionala care coordoneaza de la Bucuresti regiunea formata din Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia si Moldova. Portofoliul Unilever cuprinde brandurile Dero, Dove, Rexona, Axe, Cif, Domestos, Knorr, Rama, Delma si Kaliakra. Unilever South Central Europe a avut o cifra de afaceri de 175 milioane de euro in 2005 si are 800 de angajati, dintre care  430 lucreaza  pe platforma industriala inaugurata in decembrie 2006 la Ploiesti. Unilever produce la fabrica sa din Ploiesti  brandurile Knorr, Rama si Delma.

 

Sursa: Capital 27 Martie 2007