Holdingul Unipetrol a devenit joi singurul acţionar la singura companie de rafinare din Cehia, Ceska rafinerska, după ce a plătit 30 de milioane de euro pentru pachetul de acţiuni deţinut de Eni, transmite Wall Street Journal.
Într-un comunicat de presă, Unipetrol a informat că va prelua pachetul de 32,445% din acţiunile Ceska Rafinerska AS deţinut de Eni International BV, iar la finele acestei tranzacţii va deveni singurul acţionar la această companie. Aceasta după ce la începutul acestui an, Unipetrol a plătit 27 de milioane de dolari pentru pachetul de 16% din acţiunile Ceska Rafinerska deţinut de Shell.
Unipetrol domină deja piaţa de distribuţie carburanţilor din Cehia prin subsidiara sa Benzina AS. Compania Ceska Rafinerska furnizează produse petroliere pentru toate staţiile de benzinării din Cehia.
'Continuarea integrării segmentelor de rafinare şi petrochimie rămâne elementul central al obiectivului nostru strategic', a declarat directorul general de la Unipetrol, Marek Switajewski.
Ceska Rafinerska este singura companie care procesează ţiţei şi produse petroliere în Cehia. Compania are două rafinării la Litvinov şi Kralupy, care pot procesa 8,7 milioane tone de ţiţei brut pe an.
AGERPRES