Deciziile vor continua în zilele, săptămânile și lunile următoare, informează un comunicat al organizației Acțiunea 2012.
17 primării de peste Prut sunt până în prezent semnatare a Declarației de Unire, în care reprezentații aleși ai comunităților își exprimă intenția de reîntregire a neamului prin Unirea cu România.
În afară de acestea, mai sunt și alte localități unde atât primarul, cât și mulți dintre cetățeni semnează pentru Unire, acesta fiind și cazul Sadovei, satului de baștină a președintelui Igor Dodon.
În următoarele săptămâni, alte zeci de localități vor semna astfel de declarații, totul culminând cu manifestația de Unire din 25 martie de la Chișinău, unde se vor aduna cel puțin 100.000 de oameni în Piața Marii Adunări Naționale.
"Sunt zile istorice pe care le trăim. E încurajator pentru mișcarea unionistă acest gest al primarilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova de a-și arăta dorința de Unire. Facem un apel către Președinție, Guvern și Parlament să răspundă cu dragoste fraților noștri care vor să se unească cu Țara, întocmai ca acum 100 de ani", a declarat George Simion, președintele organizației Acțiunea 2012.
Lista localităților care au votat Unirea, până în acest moment / localitate (raion):
1. Parcova (județul Edineț);
2. Ulmu (Ialoveni);
3. Bardar (Ialoveni);
4. Ruseștii Noi (Ialoveni);
5. Puhoi (Ialoveni);
6. Văsieni (Ialoveni);
7. Feștelița (Ștefan Vodă);
8. Opaci (Căușeni);
9. Gotești (Cantemir);
10. Săseni (Călărași);
11. Nişcani (Călăraşi);
12. Sărătenii Vechi (Teleneşti);
13. Grătieşti (Chişinău);
14. Boghiceni, (Hânceşti);
15. Codreanca (Străşeni);
16. Floreni (Anenii Noi);
17. Tărşiței (Teleneşti).