Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată, luni seară, de la Sistemul Energetic Naţional pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unui sistem auxiliar din partea clasică a centralei, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.
Toate sistemele au acţionat conform proiectului, fără potenţial de impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător.
Reconectarea la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 1 a CNE Cernavodă se va realiza după finalizarea lucrărilor de remediere şi efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei, a precizat sursa citată.