Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 9 mai 2014. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Național va avea loc în data de 10 mai 2014, ora 00:00, potrivit datelor companiei.
Opririle planificate ale Unităților 1 si 2 CNE Cernavodă fac parte din programul de mentenanță și sunt realizate o dată la fiecare doi ani pentru fiecare Unitate.
În perioada opririi planificate a Unității 1 se vor efectua activități aferente următoarelor programe: programul de întreținere preventivă și corectivă; programul de inspecții obligatorii; programul de testare obligatorie, conform cerințelor CNCAN, care se poate efectua numai cu centrala oprită; programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme/echipamente/ componente.
Reprezentanții companiei spun că lucrările se vor executa în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul inconjurator.