Uniunea Europeană are pregătite noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă Vladimir Putin nu oprește războiul
În cursul zilei de vineri, Ursula von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană va aplica noi sancțiuni împotriva președintelui rus, dacă acesta va continua conflictul armat din Ucraina, scrie France Presse, adăugând că ea a declarat de la Bruxelles că „suntem hotărâți, suntem deciși, suntem uniți”.
Președintele Comisiei Europene a precizat că blocul comunitar este hotărât să îl facă pe președintele Vladimir Putin „să plătească un preț”, adăugând că aceste sancțiuni masive au fost posibile datorită cooperării strânse cu Statele Unite ale Americii (SUA).
„Cooperarea UE-SUA este baza acestui răspuns eficient”, a afirmat președintele Comisiei Europene, adăugând că multe ţări s-au aliniat apoi la aceste măsuri pentru a sancţiona Rusia.
SUA și UE trebuie să mențină presiunea asupra Rusiei
La rândul său, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a declarat că SUA şi UE trebuie să menţină presiunea asupra Rusiei pentru a o face să oprească războiul din Ucraina.
„Din păcate, este posibil ca acest conflict din Ucraina să nu se termine imediat. Este tragic, este oribil. Trebuie să menţinem presiunea asupra Rusiei până când se opreşte, până când se termină războiul”, a afirmat el după o reuniune cu omologii săi din NATO şi mai multe întâlniri cu liderii UE.
Lovitură cumplită pentru Vladimir Putin
UE a publicat, miercuri, în Jurnalul Oficial decizia finală convenită marți seară de Consiliul Uniunii Europene pentru excluderea băncilor importante ale Rusiei din SWIFT.
Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Bank Rossiya, Sovcombank, VNESHECONOMBANK (VEB) și VTB BANK sunt băncile din Rusia eliminate din SWIFT. Au fost alese băncile respective întrucât au fost deja supuse altor sancțiuni ale UE și alte statelor din G7 (Grupul celor Șapte).
„Cu viteza luminii, Uniunea Europeană a adoptat trei valuri de sancțiuni grele împotriva sistemului financiar în creștere, a industriilor sale de înaltă tehnologie și a elitei sale corupte. Acesta este cel mai mare pachet de sancțiuni din istoria Uniunii noastre. Decizia de astăzi de a deconecta băncile cheie rusești de la rețeaua SWIFT va trimite un alt semnal foarte clar lui Putin și Kremlinului”, a declarat Ursula von der Leyen – președinta Comisiei Europene, potrivit Reuters.