Potrivit concluziilor reuniunii speciale a Consiliului European, UE vrea intensificarea programelor de apărare şi securitate. Se pare că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat o schimbare majoră în strategia UE.
„Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat o schimbare majoră în mediul strategic al Uniunii Europene și a demonstrat necesitatea unei Uniuni Europene mai puternice și mai capabile în domeniul securității și apărării.
În acest nou context, reamintind Declarația de la Versailles și Concluziile Consiliului European din 24-25 martie 2022, Uniunea Europeană va pune în aplicare cu hotărâre Busola strategică, își va consolida parteneriatele, își va întări reziliența și își va mări capacitatea de securitate și de apărare prin sporirea și îmbunătățirea investițiilor, punând accentul pe deficitele strategice identificate.
Rusia schimbă strategia UE
Relația transatlantică și cooperarea UE-NATO, cu respectarea deplină a principiilor prevăzute în tratate și a celor convenite de Consiliul European, inclusiv a principiilor incluziunii, reciprocității și autonomiei decizionale a Uniunii Europene, sunt esențiale pentru securitatea noastră în ansamblu.
O Uniune Europeană mai puternică și mai capabilă în domeniul securității și al apărării va aduce o contribuție pozitivă la securitatea mondială și transatlantică și este complementară NATO, care rămâne baza apărării colective pentru membrii săi.
Solidaritatea dintre statele membre este afirmată la articolul 42 alineatul (7) din TUE. La modul mai general, Uniunea Europeană își reafirmă intenția de a intensifica sprijinul pentru ordinea mondială bazată pe norme, în centrul căreia se află Organizația Națiunilor Unite”, se arată în concluziile adoptate de Consiliul European în cadrul reuniunii de la Bruxelles.
UE ia noi măsuri de securitate și apărare
„Având în vedere analiza lacunelor în materie de investiții în domeniul apărării elaborată de Comisie și de Înaltul Reprezentant, în coordonare cu Agenția Europeană de Apărare, precum și diferitele recomandări prezentate în vederea consolidării bazei industriale și tehnologice europene, Consiliul European invită Consiliul să examineze următoarele chestiuni, în conformitate cu competențele respective conferite prin tratate:
a) în regim de urgență, măsuri de coordonare a nevoilor pe termen foarte scurt în materie de achiziții publice în domeniul apărării pentru a sprijini achizițiile comune pentru refacerea stocurilor, în special având în vedere sprijinul acordat Ucrainei, precum și un instrument pe termen scurt pentru consolidarea capabilităților industriale europene de apărare prin achiziții publice comune voluntare;
b) dezvoltarea unei capabilități a UE de programare strategică, achiziții publice și coordonare în domeniul apărării, în complementaritate cu NATO;
c) măsuri suplimentare de inventariere a capabilităților de producție actuale și a celor care vor mai fi necesare și de consolidare a capacității și a rezilienței sectorului tehnologic și industrial european din domeniul apărării, inclusiv în ceea ce privește IMM-urile;
d) punerea în aplicare accelerată a proiectelor în domeniul infrastructurii de mobilitate militară;
e) un rol consolidat al Băncii Europene de Investiții în sprijinirea securității și apărării europene, în conformitate cu Inițiativa strategică pentru securitatea europeană recent lansată de aceasta”, se mai arată în document.