Uniunea Europeană dă în judecată AstraZeneca într-un al doilea proces!
După o primă procedură judiciară lansată la sfârșitul lui aprilie împotriva laboratorului farmaceutic, vizând obținerea unei livrări mai rapide, cea de a doua plângere vizează fondul cazului, conform informațiilor transmise de afp.com
Adoua procedură judiciară vizează obținerea unor despăgubiri după ce AstraZeneca a livrat doar 50 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 din cele 300 de milioane comandate până la sfârșitul lunii iunie de către Comisie.
AstraZeneca s-a angajat să atingă pragul livrării a 50 de milioane de doze
Laboratorul dădea asigurări în martie, când evoca probleme de producţie şi de export, că va livra doar o treime din dozele prevăzute în contract. AstraZeneca s-a angajat, de asemenea, faţă de UE să atingă pragul livrării a 50 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.
Sursa menționat punctează faptul că AstraZeneca însă nu şi-a respectat angajamentul şi a livrat doar 47 de milioane de doze. Comisarul european însărcinat cu Industria şi piaţa unică Thierry Breton a anunţat duminică, de Ziua Europei, că Bruxellesul nu va reînnnoi contractul cu laboratorul anglo-suedez.
În acest context, un nou contract, cu privire la livrarea a 1,8 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 a fost încheiat de CE cu alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech.
Legătura dintre vaccinul AstraZeneca și boala rară neurodegenerativă
Anterior, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a venit cu noi informații despre vaccinul de la AstraZeneca. Potrivit sursei citate, începe analiza raportărilor cu privire la o boală neurodegenerativă rară declanşată la persoanele care au primit vaccinul produs de AstraZeneca.
Pe lângă boala neurodegenerativă și vaccinul AstraZeneca, EMA menționează că va analiaz și raportările inflamațiilor cardiace apărute după vaccinarea cu produsele Moderna şi Pfizer, transmite Reuters, citată de Agerpres.
În acest context, EMA a solicitat mai multe detalii cu privire la aceste cazuri din partea producătorilor de vaccinuri. De menționat este faptul că, în cadrul unei analize a raportărilor de siguranţă pentru vaccinul Vaxzevria, Comitetul pentru siguranţă al EMA analizează datele obţinute cu privire la cazurile de sindrom Guillain-Barre, conform Reuters.
Sursă foto: Dreamstime