Uniunea Europeană se pregăteşte să îngheţe acordarea de credite Siriei prin intermediul Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), au declarat marţi surse diplomatice de la Bruxelles.
Aceste noi sancţiuni constau în suspendarea oricărui nou credit acordat de BEI cât şi în îngheţarea acordării oricărei noi tranşe de împrumut pentru acordurile aflate în derulare. De asemenea, va fi suspendată acordarea de asistenţă tehnică (finanţarea studiilor de fezabilitate, audituri, etc.), a declarat un diplomat agenţiei France Presse.
Decizia va fi adoptată în mod formal la reuniunea miniştrilor afacerilor externe care va avea loc luni la Bruxelles, a declarat un alt diplomat care a mai precizat că la ora actuală încă mai au loc discuţii pe acest subiect între experţii din cele 27 de state membre ale UE.
Banca Europeană pentru Investiţii a acordat statului sirian în anul 2009 împrumuturi în valoare de 275 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului energetic şi de 50 de milioane de euro pentru repararea infrastructurilor din zonele urbane. În anul 2010, a fost semnat un acord pentru un împrumut de 55 de milioane de euro destinat reabilitării infrastructurilor pentru tratarea apei potabile şi un altul pentru un împrumut de 130 de milioane de euro cu scopul dezvoltării sectorului medical.
Uniunea Europeană a adoptat deja şapte serii de sancţiuni împotriva autorităţilor de la Damasc. Cele mai importante restricţii se referă la embargoul asupra armelor şi asupra livrărilor de petrol.
Potrivit estimărilor ONU, până în prezent în Siria au fost ucise peste 3500 de persoane în urma reprimării mişcărilor de stradă prin care se solicită demisia preşedintelui Bashar al-Assad.
În urma precedentului libian, Rusia şi China s-au opus luna trecută adoptării unei rezoluţii privind Siria în Consiliul de Securitate. Liga arabă se va reuni din nou pe 12 noiembrie pentru a examina situaţia din Siria, întrucât consideră că această ţară nu respectă planul pe care organizaţia l-a convenit cu autorităţile de la Damasc pe 2 noiembrie. Acest plan prevede încetarea violenţelor, începerea unui dialog cu opoziţia şi eliberarea tuturor persoanelor deţinute în perioada care s-a scurs de la începutul mişcărilor de protest în luna martie.
Sursa: Agerpres