Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat luni că speră într-un acord pentru adoptarea de sancţiuni împotriva regimului la putere în Belarus, cu prilejul summitului UE care va avea loc joi şi vineri, relatează AFP.
UE a elaborat o listă de circa 40 de persoane pe care intenţionează să le sancţioneze pentru rolul lor în falsificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale de la 9 august din Belarus şi în reprimarea manifestaţiilor împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Cipru blochează un acord de săptămâni
Pentru a adopta sancţiuni europene, este necesară o unanimitate a celor 27. Or, Cipru blochează un acord de săptămâni, condiţionând aprobarea sa de adoptarea de sancţiuni europene care să facă să înceteze operaţiunile de foraj efectuate de Turcia în apele sale.
„Trebuie să muncim din greu şi asta se va întâmpla în perspectiva summitului european de la sfârşitul acestei săptămâni: aştept şi sper ca noi să punem în aplicare ceea ce am decis în august”, a declarat Charles Michel, în cadrul unei discuţii organizate de think tank-ul Bruegel.
Cu prilejul acestei dezbateri, Charles Michel s-a arătat totuşi sceptic în ceea ce priveşte renunţarea la unanimitate în politica externă a UE, după cum a pledat recent preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a sancţiona încălcarea drepturilor omului.
Controverse pe deciziile în unanimitate adoptate e Uniunea Europeană
„Unanimitatea favorizează aderarea durabilă a celor 27 de ţări la strategia decisă împreună. Atunci mă întreb: renunţarea la unanimitate nu este o falsă idee bună?”, s-a întrebat fostul premier belgian.
„Nu există alte reforme mai pertinente pentru a acţiona mai rapid pe plan internaţional fără a pierde valoarea adăugată a unanimităţii noastre?”, a mai spus el.
„Cu siguranţă, exigenţa unanimităţii încetineşte şi uneori chiar împiedică decizia. Dar această exigenţă duce şi la efectuarea unor eforturi constante de a suda statele membre unele de altele”, a adăugat Michel.