Uniunea Europeană respinge cenzurarea produselor vegetale. Se pot folosi termeni precum „lapte”

Lapte Brânză Unt

Decizia instituțiilor UE recunoaște nevoia creșterii alimentației sustenabile prin produse vegetale. Uniunea Europeană s-a angajat într-o luptă pentru sustenabilitate și împotriva cenzurii produselor alternative lactate pe bază de plante.

Uniunea Europeană respinge cenzurarea produselor vegetale. Se pot folosi termeni precum „lapte”

Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană au respins Amendamentul 171, o reglementare alimentară ostilă mediului, considerată ca fiind un atac asupra sustenabilității, de către aproape jumătate de million de consumatori care au semnat o petiție lansată de ProVeg Internațional. Demersurilor ProVeg s-au alăturat ONG-uri importante, inclusiv Greenpeace, WWF și Greta Thunberg, companii producătoare de alimente pe bază de plante precum Upfield, Oatly, Nestle și Alpro. Acestea s-au angajat într-o luptă pentru sustenabilitate și împotriva cenzurii produselor alternative lactate pe bază de plante.

Decizia reflectă consensul științific susținut public de IPCC, FAO, OMS și Comisia EAT-Lancet, ale căror recomandări sunt unanime cu privire la necesitatea urgentă de a trece la diete pe bază de plante.

„Aceasta este o victorie a bunului simț. Cetățenii, industria și experții s-au exprimat și UE a ascultat. Ar fi absurd să se cenzureze produsele pe bază de plante și în același timp să li se spună consumatorilor să treacă la o dietă pe bază de plante. Imaginați-vă cenzurarea mașinilor electrice sau a hârtiei reciclate. Salutăm claritatea de viziune a UE manifestată în condiții de presiune imensă din partea unor interese nesăbuite asupra mediului, a declarat Jasmijn de Boo, vicepreședinte, ProVeg International.

Într-un punct de cotitură pentru o alimentație sănătoasă și sustenabilă în Europa, Amendamentul 171 – proiectul legislativ avansat de către Comisia AGRI a Parlamentului European și care urmărea să impună noi restricții severe asupra alimentelor pe bază de plante – a fost abandonat prin trialogul UE. Pactul Ecologic European (The European Grean Deal), și ghidul său de aplicare a sustenabilității alimentare De la Fermă la furculiță, reprezintă prioritățile climatice progresiste ale Europei. Cu toate acestea, Amendamentul 171 a contrazis în mod direct obiectivele europene pentru sustenabilitate, facilitând un lobby irațional împotriva mediului din partea industriilor de carne și lactate.

„Există un consens larg între autoritățile alimentare, de dietă și nutrițe și organizațiile internaționale, atât din motive de sănătate, cât și de mediu, alimentația noastră ar trebui să includă din ce în ce mai multe produse pe bază de plante și din ce în ce mai puține produse animale”, a declarat reprezentantul Confederației Consumatorilor și Utilizatorilor.

„Este rușinos că acest amendament a ajuns să fie discutat, în primul rând.  În acest moment, nu putem recupera timpul prețios pierdut încercând să găsim un compromis cu privire la acest amendament fără sens, dar putem fi foarte multumiți că negociatorii și-au revenit în cele din urmă și au decis să renunțe. Industria produselor pe bază de plante joacă un rol vital în sustenabilitatea mediului, sănătății umane și bunăstării animalelor, iar UE trebuie să-i susțină creșterea, nu să o oprească”,  a afirmat europarlamentarul Francisco Guerreiro.

Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul de Miniștri au început negocierile trialogului, care acoperă subiecte din cadrul Organizării Comune a Piețelor Produselor Agricole (OCP), la 21 aprilie. Negocierile legate de Politica Agricolă Comună și OCP au început în noiembrie 2020, amendamentul 171 fiind anunțat la scurt timp după angajamentul public de a reduce emisiile gazelor cu efect de seră cu 55% până în 2030. Amendamentul nu a fost supus procesului normal de control public printr-o evaluare a impactului sau consultării deschise, ceea ce a determinat nemulțumirea din partea consumatorilor și a industriei produselor vegetale. Amendamentul ar fi afectat doar acest sector.

De cine a fost atacat amendamentul

  • 456.000 de consumatori, printr-o petiție publică inițiată de ProVeg, Upfield și Oatly și susținută de alte 96 de organizații.
  • 21 de ONG-uri, inclusiv WWF și Greenpeace, printr-o scrisoare deschisă.
  • Reprezentanți din industria produselor lactate, inclusiv directorul executiv al Berglandmilch, cea mai mare cooperativă austriacă de produse lactate – cu peste 11.000 de membri – într-o declarație dată presei.
  • CECU (Confederația Consumatorilor și Utilizatorilor).
  • O scrisoare semnată de 34 de deputați în Parlamentul European.
  • Organizația Europeană a Consumatorilor (OEC), care a scris deputaților europeni să organizeze o campanie împotriva amendamentului de anul trecut, deoarece nu au văzut nicio justificare pentru a introduce o astfel de legislație.
  • Un grup intersectorial de 94 de companii alimentare și ONG-uri, printr-o scrisoare publică.
  • Greta Thunberg, militantă pentru mediu.
  • Dr. Melanie Joy, care a cerut Comisiei Europene și statelor membre să respingă Amendamentul 171 și să oprească cenzura produselor pe bază de plante.

Acum, Uniunea Europeană  a refuzat să susțină o politică anticoncurențială și imprudentă din punct de vedere al mediului, care ar introduce o serie de noi restricții la alternativele lactate pe bază de plante (deja cea mai limitată categorie de alimente din UE).

„În calitate de membru fondator al Alianței Europene pentru alimente pe bază de plante, abordarea legislației anticoncurențiale a fost întotdeauna prioritatea agendei noastre. În ultimele luni, Upfield a fost un adversar vocal al Amendamentului 171, iar decizia de astăzi de a-l respinge este un câștig pentru industria alimentară de origine vegetală și pentru toți acei oameni care au semnat petiția și și-au manifestat sprijinul”, a declarat dr. Jeanette Fielding, Chief Corporate Affairs and Communications Officer, Upfield. „Dar bătălia nu este câștigată. Dreptatea pentru consumatori și pentru planeta noastră se va realiza numai atunci când alimentele pe bază de plante primesc un tratament echitabil legal față de alimentele de origine animală.”

Ce s-ar fi interzis

Implicațiile Amendamentului 171 ar fi presupus interzicerea următoarelor aspecte:

  • Folosirea pentru laptele vegetal a formatelor de ambalare cunoscute, cum ar fi cutia de carton, sau blocarea pachetelor de margarină pe bază de plante.
  • Prezentările vizuale ale alimentelor pe bază de plante, dacă ar putea fi considerate că „evocă” sau „imită” lactatele – de exemplu, o imagine a unui vârtej lăptos pe un pachet de băutură de ovăz.
  • Afirmațiile științifice care compară alimentele pe bază de plante cu produsele lactate, de exemplu, „jumătate din emisiile de carbon rezultate din producția untului din lapte”, în toate comunicăriile, inclusiv în mediile digitale și sociale.
  • Informații esențiale despre alergeni, cum ar fi „nu conține lapte;”
  • Termeni descriptivi utili, cum ar fi „cremos”, „untos”, „utilizare ca smântână de gătit” sau „alternativă vegană la iaurt”.

„Salutăm decizia de respingere a Amendamentului 171. Este esențial și critic din punct de vedere al timpului să ne concentrăm pe a grăbi îndepărtarea obstacolelor legale care împiedică trecerea către un sistem alimentar sustenabil, și nu să introducem alte bariere. Știința arată cât de importantă este trecerea la o alimentație vegetală pentru a adresa provocările legate de schimbările climatice și sănătate publică. Având în vedere că avem doar nouă ani pentru a îndeplini obiectivele acordului de la Paris, cu toții trebuie să ne concentrăm asupra modului în care putem accelera schimbarea și facilita consumatorilor alegerea opțiunilor pe bază de plante”, a declarat Cecilia McAleavey, Director Public Affairs and Sustainable eating, Oatly.

„Europa a decis. Criza climatică este principala sa prioritate și nu va permite o politică anticoncurențială, imprudentă față de mediu, introducând o serie de noi restricții la alternativele vegetale la produsele lactate, (deja cea mai restricționată categorie de alimente din UE). Amendamentul 171 ar fi creat un precedent periculos, dar Europa a trimis un mesaj clar lumii și a ales planeta în locul politicii”, a declarat Jasmijn de Boo, Vicepreședinte, ProVeg International.

Sursă foto: Dreamstime