Statele membre urmează calea care a început să fie trasată în martie la Summitul de la Versailles. Ele solicită Comisiei Europene să propună un fond pentru achiziționarea în comun de materiale și consolidarea industriei.

Au trecut 31 de ani de când ministrul belgian de Externe Mark Eyskens a definit Uniunea Europeană drept „un gigant economic, un pitic politic și un vierme militar”. Acum, invazia rusă în Ucraina ajută UE să se dezmeticească, să se trezească, cu privire la probleme care de multe ori păreau tabu: Apărarea este una dintre ele.

Astfel, cu amenințarea lui Putin în plan secund, liderii Celor 27 au convenit, marți, asupra unei reînarmări comune „de urgență” în care stocurile de material trimise în Ucraina în aceste luni să poată fi recuperate și, în același timp, să creeze „un instrument pe termen scurt pentru a consolida capacitățile industriale europene de apărare prin achiziții comune voluntare”, se arată într-o analiză publicată de 20 Minutos. 

Statele UE trebuie să devină mai ”puternice și capabile în domeniul securității și apărării”

În acest fel, statele membre urmează calea care a început să fie trasată în martie la Summitul de la Versailles, unde s-a convenit să se lucreze la Europa Apărării, iar după aprobarea în aceeași lună a Busolei Strategice, marea obsesie a lui Josep Borrell pentru ca Uniunea să fie „un actor suveran și independent” la nivel geopolitic. Desigur, liderii sunt conștienți că proiectul european încă se împotmoleşte în chestiuni defensive și militare, motiv pentru care susțin coexistența și complementaritatea cu NATO.

Cei 27 sunt de acord cu privire la necesitatea unei „UE mai puternice și mai capabile în domeniul securității și apărării”. Și în această direcţie au vorbit liderii instituțiilor europene. „Nu numai că trebuie să investim mai mult, ci cu siguranță să cheltuim și să investim mai mult, împreună. Cu opțiuni precum piețele comune, să consolidăm baza industrială și tehnologică europeană în acest domeniu. Mai ales având în vedere rolul IMM-urilor”, a comentat președintele Consiliului European, Charles Michel, urmând chiar argumentul lui Borrell. Pentru Înaltul Reprezentant, cheia o reprezintă „creşterea cheltuielilor militare într-un mod coordonat, cheltuind mai mult și mai bine, împreună”.

În concluziile summitului se solicită, de asemenea, „măsuri pentru a trasa capacitățile de producție suplimentare actuale și necesare și pentru a consolida capacitatea și reziliența tehnologiei europene de apărare și a sectorului industrial”. Adică nu doar cumpărarea de arme, ci și pentru fabricarea lor, astfel încât suveranitatea pe care o sponsorizează Borrell să aibă loc pe două fronturi. 

Comisia Europeană trebuie să pregătească un program european comun

Și cum este finanțat acest pariu? Liderii marcheazaă drumul în acest sens, punând pe masă o altă idee și așteptând, din partea Comisiei Europene, prezentarea unui posibil program european comun de investiții în apărare, „care include explorarea unui vehicul pentru scutirea de TVA și pentru proiectele europene de apărare de mare interes comun”.

De asemenea, absența unei armate europene îi determină pe lideri să solicite proiecte care să promoveze îmbunătățirea mobilității personalului militar pe întreg teritoriul comunitar, iar Banca Europeană de Investiții să aibă un rol mai predominant atunci când vine vorba de sprijinirea securității și apărării europene, două probleme până acum practic lăsate deoparte într-un colț al dezbaterilor.

Baza acestor planuri este Busola Strategică prezentată de Serviciul European de Acțiune Externă în urmă cu câteva luni. În ea, printre altele, Borrell pledează pentru lansarea unei forțe militare comune de acțiune rapidă în următorul deceniu, cu până la 5.000 de soldați, pentru a reacționa în situații de criză. Liderii Celor 27 au binecuvântat atunci această idee, înțeleasă de mulți drept germenul unei armate europene încă îndepărtate. 

Și adevărul este că UE nu are suficiente competențe în domeniul apărării, care acum revine în mare parte țărilor membre. În plus, există și un caz particular: Danemarca. De ce? Pentru că nu participă la Politica de securitate și apărare comună, deja limitată în sine. Dar contextul geopolitic s-a schimbat atât de mult încât la Copenhaga urmează să organizeze un referendum pentru a elimina această excepție și a se urca într-un tren care abia a pornit, dar care, încetul cu încetul, prinde viteză.