Când președintele român Klaus Iohannis a devenit primul conducător străin care a vizitat-o pe proaspăt învestita sa omoloagă din Moldova, Maia Sandu, pe 29 decembrie, el nu s-a dus cu mâna goală, conform emerging-europe.com

Dl Iohannis a folosit vizita pentru a anunța că România va dona Moldovei 200.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech anti-Covid-19, oferite drept gest de solidaritate.

România are acces la vreo 10 milioane de doze pe baza acordului UE cu Pfizer-BioNTech, iar pe 27 decembrie a început să-și vaccineze cadrele sanitare din prima linie.

La învestirea ei, pe 24 decembrie, Sandu declarase că „trebuie să obținem vaccinul cât mai curând cu putință”.

Oricât de binevenită este, oferta României e una modestă – 200.000 de doze vor imuniza mai puțin de 7% din populația Moldovei.

Și alte țări est-europene se confruntă cu o problemă similară.

Dacă celor șase state ale Balcanilor Occidentali – Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Kosovo – li s-a oferit pe 28 decembrie acces timpuriu la vaccinuri grație unui pachet de ajutor de 70 de milioane de euro convenit de UE, numărul efectiv de doze care va ajunge la ele va fi, ca în cazul Moldovei, modest.

Chiar și mai puțin a oferit UE celor șase membri ai Parteneriatului Estic (care include Moldova, precum și Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina).

Sputnik V

Situația a lăsat atât Balcanii Occidentali cât și Parteneriatul Estic zbătându-se să găsească alte surse de vaccinuri, între care se numără și programul COVAX al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), dar și Rusia și China.

Pe 28 decembrie Belarus a început să-și imunizeze populația cu vaccinul rusesc, Sputnik V. E prima țară care a aprobat uzul lui, după Rusia, în urma unor studii clinice din octombrie și noiembrie.

Armenia și-a asigurat între timp vaccinuri prin COVAX, sperând să primească prima tranșă în februarie. Alte țări vor avea de așteptat chiar și mai mult.

Guvernul Georgiei a anunțat că ar trebui să primească un vaccin de la COVAX în primăvară, deși premierul georgian Georgi Gakharia anunțase săptămâna trecută că poartă negocieri active cu state partenere pentru a primi doze suficiente la începutul lui 2021.

Ucraina, care dorește 16 milioane de doze, a anunțat deja că programul ei de imunizare se va întinde până în 2022.

Pericol pentru redresare

Banca Mondială estima în octombrie că pandemia va împinge încă 88-115 milioane de oameni în sărăcie extremă anul acesta, pe plan mondial, iar bilanțul ar putea urca până la 150 de milioane în 2021.

Programul Mondial Alimentar a apreciat că 265 de milioane de oameni se vor confrunta cu o foamete la nivel de criză dacă nu se vor lua măsuri directe, dublându-și estimarea ante-pandemie privind numărul oamenilor suferind de foame.

Experți de seamă ai ONU au avertizat din noiembrie că eforturile de prevenire, tratare și limitare a Covid-19 trebuie să se bazeze pe principiile cruciale ale solidarității, cooperării și întrajutorării internaționale: „Nu mai există loc de naționalism ori profitabilitate în procesul de decizie privind accesul la vaccinuri, teste și tratamente esențiale și toate celelalte bunuri, servicii și provizii medicale care se află în centrul dreptului la cel mai înalt standard de calitate de sănătate posibil pentru toți.”

Mai mult chiar, experți ONU au criticat așa-zisul „naționalism al aprovizionării și vaccinului”, despre care susțin că doar va agrava situația: „Țările cu venituri mici și mijlocii vor trebui să-și dedice mai multe resurse obținerii de diverse produse, ceea ce duce la datorii mai mari și la noi reduceri ale spațiului fiscal necesar pentru măsuri și politici vizând nevoi acute sanitare, alimentare și de securitate socială, toate fiind elemente cruciale pentru ameliorarea situației populației lor. Cu prăbușirea creditului și înrăutățirea situației fiscale a țărilor în curs de dezvoltare, lor le va fi chiar și mai dificil să obțină vaccinuri pentru populația lor dacă prețurile sunt ridicate sau aprovizionarea e monopolizată ori dacă vreo penurie de bunuri și echipamente protectoare medicale esențiale continuă să ia amploare, punând o presiune suplimentară pe sistemele medicale.”

Vaccinuri cu condiții

Exemplele de ceea ce s-ar putea numi „diplomația vaccinului”, după cum sunt ilustrate de gestul președintelui român față de Moldova sau de cel al UE în cazul Balcanilor Occidentali, au prin urmare o probabilitate de a se înmulți.

Și chiar va fi nevoie.

Dacă necesitatea aprovizionării cu vaccinuri a Balcanilor Occidentali și Parteneriatului Estic oferă UE ocazia de a câștiga inimi și minți pe tot cuprinsul regiunii, ea ar putea deschide și calea procurării vaccinurilor din surse mai puțin altruiste: unele pe care le-am putea numi vaccinuri cu condiții.

Puține țări vor dori asemenea vaccinuri (mai ales că nici un vaccin rusesc sau chinezesc n-a fost încă aprobat de Agenția Europeană a Medicamentelor), dar s-ar putea ca ele să nu aibă de ales.

UE trebuie să acționeze.