Uniunea Europeană vrea să majoreze producția industriei de apărare, se arată un document al blocului comunitar, care scoate la iveală că liderii UE doresc să stabilească mai repede un program de investiții în acest sens.
Uniunea Europeană vrea să majoreze producția industriei de apărare. Stocurile s-au epuizat pe fondul sprijinului pentru Ucraina
Pe fondul războiului din Ucraina, liderii Uniunii Europene doresc să stabilească mai repede un program de investiții pentru majorarea producției industriei de apărare a blocului comunitar. Un proiect de concluzii pentru summit-ul programat pentru data de 15 și 16 decembrie arată „Consiliul European (…) solicită Comisiei să prezinte rapid o propunere pentru un program european de investiții în domeniul apărării pentru a consolida capacitatea și rezistența sectorului industrial și tehnologic de apărare european, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii”.
Există, totuși, posibilitatea ca acest document să fie ajustat înainte de summit-ul respectiv.
Intensificarea eforturilor pentru identificarea lacunelor militare
Liderii Uniunii Europene doresc și intensificarea eforturilor de identificare a lacunelor militare și de coordonare a achizițiilor comune în domeniul apărării. Această decizie vine în contextul în care se dorește refacerea stocurilor de materiale care au fost epuizate pentru ajutorul Ucrainei.
Nu este prima dată când blocul comunitar a îndemnat statele membre să își unească forțele cu privire la achizițiile de armament, în loc să majoreze prețurile prin competiție sau prin încheierea de acorduri individuale cu furnizori din afara blocului.
Chiar dacă țările au fost reticente la acest apel, războiul ruso-ucrainean și ritmul livrărilor de arme occidentale către Kiev au adăugat un nou sentiment de urgență.
Ucraina a beneficiat, în noiembrie, de arme și echipamente militare în valoare de cel puțin 8 miliarde de euro, arată șeful politicii externe a UE, Josep Borell.
Implementarea mai rapidă a infrastructurii pentru facilitarea deplasării militarilor în Europa
Același document mai arată că liderii UE vor solicita, la summit-ul de la Bruxelles, o implementare mai rapidă a lucrărilor de infrastructură menite să faciliteze deplasarea rapidă a militarilor în Europa.
Presa internațională arată că modernizarea și construcția infrastructurii, din care fac parte drumurile și podurile, este un punct al proiectului UE ”Mobilitate militară”. Acest proeict vizează care vizează simplificarea și standardizarea procedurilor pentru personalul și echipamentele militare atunci când acestea traversează frontierele pe cale rutieră, feroviară, maritimă sau aeriană.
Experții militari se plâng de mult timp de faptul că infrastructura abandonată sau lipsă și birocrația împiedică deplasarea rapidă a personalului și a echipamentelor, care ar fi esențială dacă aliații NATO ar trebui să trimită întăriri în Europa de Est în cazul unui conflict, scrie Reuters.